PRI (Pe repede înapoi) – Istoria secolului trecut a avut un eveniment demn de consemnat pe data de 20 iunie 1963, atunci când conducerile Statelor Unite și Uniunii Sovietice au semnat acordul de instalare a liniei telefonice directe.
Măsura a fost luată în urma unui incident care se putea transforma în război nuclear.
Cu un an înainte, președintele sovietic NICHITA HRUȘCIOV a decis amplasarea în Cuba comunistă a unor rachete cu rază medie de acțiune, care ar fi putut lovi zone aglomerate ale Statelor Unite.
Președintele JOHN F. KENNEDY a reacționat hotărât, instituind blocadă navală în jurul Cubei și pregătind represalii militare dure, care ar fi mers până la lansarea de rachete de la bazele din Turcia spre teritoriul URSS.
HRUȘCIOV a dat înapoi în fața conflictului de proporții care se prefigura, punând condițiile ca armata americană să nu invadeze Cuba și să-și retragă rachetele din Turcia, lucruri care s-au întâmplat, chiar dacă o parte în secret.
Criza rachetelor cubaneze a fost motivul principal al instituirii liniei telefonice directe Moscova – Washington, care a devenit operațională în 1963, de atunci fiind utilizată pentru aplanarea altor conflicte și situații neclare.
Bogdan Diaconiţa
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/06/17/pri-incepe-constructia-uzinei-oltcit-1977/