Eroii nu mor niciodată. Ei sunt în fiecare fir de pământ liber pe care îl călcăm.
Comuna Tudora și-a cinstit, astăzi, eroii. Așa cum fac în fiecare an, și de această dată, copii, tineri și adulți, în egală măsură, au adus omagiu înaintașilor care și-au dat viața pentru apărarea țării.
Elevii Școlii “Tiberiu Crudu”, cadrele didactice, localnici de toate vârstele, au mărșăluit pe drumurile comunei, îmbrăcați în costume naționale și purtând steaguri tricolore, în acordurile fanfarei din Tudora.
Pentru că Parcul comunal și Monumentul eroilor din centrul comunei sunt în reabilitare, manifestarea a avut loc în curtea bisericii din cătunul Arini.
După Te Deum-ul oficiat de cei trei preoți care slujesc la bisericile din comună, Primarul, reprezentanții Consiliului Local, Școlii Tiberiu Crudu și Poliției din comună au depus coroane la monumentul ridicat în cinstea eroilor neamului românesc. Acolo, pe două plăci de marmură, sunt inscripționate numele eroilor din comuna Tudora care au căzut pentru apărarea țării.
Eroi au fost, eroi sunt încă
„Noi astăzi îi comemorăm pe toți aceia nu au precupețit niciun efort de a-și vărsa sângele pentru ca noi astăzi să fim liberi, să trăim pe un pământ liber, pe un pământ pe care ei l-au câștigat nu numai cu sudoarea frunții, ci inclusiv cu jertfa supremă. Au murit pe pământ străin pentru ca pământul lor să fie liber.
Noi suntem datori să îi cinstim nu numai de ziua lor ci în fiecare zi.
În Tudora sunt foarte mulți oameni care au pe cineva drag căzut pe front. Foarte mulți tudoreni au luptat în războaie, au stat în prizonierat, unii s-au întors acasă altora le-au venit doar numele.
Eroi sunt și în zilele noastre, oameni care fac ceva pentru comunitate. Mă rog la Bunul Dumnezeu să reușim să ducem mai departe și să scriem și noi, la rândul nostru, o filă de istorie frumoasă pentru localitatea Tudora” , a transmis, în discursul său, primarul comunei Tudora, Constantin Cocoreanu.
Manifestarea s-a încheiat cu recitaluri de poezii și cântece patriotice susținute de elevi.
Vă recomandăm să citiți și:
NICOLAE IORGA – 151 DE ANI DE LA NAȘTERE
SIMPOZION INTERNAȚIONAL ÎN COMUNA TUDORA PENTRU DOI FII AI SATULUI