full screen background image
Nicolae Iorga

Nicolae Iorga – 151 de ani de la naștere

Nicolae Iorga s-a născut  în data de 5 iunie 1871, la Botoșani.

A fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru, profesor universitar și academician român.  După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

Iorga a avut o activitate ştiinţifică excepţională, fiind autorul a 1003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii, este autorul a numeroase sinteze, culminând cu Istoria Românilor în 10 volume, pentru care a fost numit cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile.

A lăsat posterităţii o operă extrem de vastă şi valoroasă, care cuprinde numeroase domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate şi altele.

Manifestări organizate la Casa Memorială

Muzeul Județean Botoșani organizează vineri, 3 iunie 2022, începând cu ora 10.00, manifestările dedicate împlinirii a 151 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga.

Depunerea de flori la bustul istoricului va fi urmată de un moment artistic susținut de elevii Școlii „Sf. Maria” din Botoșani și de evocarea „Nicolae Iorga și Botoșanii”.

Cei care vor vizita Casa Memorială „Nicolae Iorga” vor putea audia gratuit conferinșțele radiofonice susținute de marele savant.

Manifestările se vor desfășura în incinta Casei Memoriale „Nicolae Iorga” Botoșani, deschisă vizitatorilor între orele 9.00-17.00.

Clădirea de pe strada care astăzi poartă numele marelui istoric este singurul imobil dintre cele nouă în care a locuit familia lui Nicolae Iorga şi care nu a fost demolat. Locuinţa nu a fost proprietatea familiei Iorga, ea fiind închiriată între anii 1876 – 1880 de mama istoricului, Zulnia Iorga, la scurt timp după decesul soţului său, avocatul Nicu Iorga, tatăl lui Nicolae Iorga.

Nicolae Iorga

Vă recomandăm să citiți și:

Crucea de la Ipotești, ocrotitoarea comunei Mihai Eminescu

comments

comments