Pe 1 iunie, toți copiii recunosc că sunt copii, indiferent de vârstă. E ziua lor, specială în an, mult așteptată. După o lună mai cu Ziua Mamei, Ziua Tatălui și Ziua Familiei, a venit și iunie, cu Ziua Copilului.
Indiferent dacă sunt în anul în care se fotografiază pentru a-și pune numele pe cartea de identitate sau anul în care își sărbătoresc alături de prieteni majoratul, toți se simt în această zi copii. Puțini părinți aud azi din partea lor… “lasă-mă-n pace, nu mai sunt un copil!”… Astăzi, și mai puțini dintre cei mici își spun… “vreau să cresc mai repede și să nu mai fiu copil..”. Și tot astăzi, mulți adulți gândesc… “ce n-aș da să mai fiu măcar o vreme copil”.
Mă întrebam zilele trecute dacă este copilăria de astăzi chiar atât de diferită de copilăria de ieri. Și-am început să compar…
Astăzi, copiii deschid ochii privind în ecranul televizorului, ieri, copiii deschideau ochii privind în ochii mamei, astăzi, se joacă tot felul de shootere în rețea, ieri, se jucau cu soldăței de plastic, astăzi, merg la cumpărături la Mall, ieri, cumpărau de la aprozarul pe care îl deschideau pe pătura așternută în spatele blocului.
Astăzi, leagănă în brațe păpuși ce plâng, râd sau chiar fac la oliță, ieri, se jucau cu păpușa prețuită pentru că era singura primită în dar de la părinți. Ieri, se cățărau în copaci, astăzi, pe pereți speciali amenajați, protejați cu corzi, ieri, mergeau la școală cu cheia de gât mândri – căci era semn că părinții au deja încredere în ei – azi, merg la școală cu brățări Pandora atârnînd la mână, la fel de mândri, dar din alte motive.
Ai spune că vremurile și copiii sunt total diferiți… Și, totuși, eu simt că nu este chiar așa. De fapt, și ieri și astăzi, copiii deschid ochii privind spre ceea ce părintele își dorește să vadă copilul. Și ieri și azi, părintele este cel care-i îndrumă alegerile în privința felului în care se joacă, felului în care se îmbracă, felului în care vorbește sau se poartă…. cel puțin până intră în adolescență… Cel care s-a schimbat voluntar nu este copilul, ci părintele. Părintele de astăzi seamănă prea puțin cu cel de ieri. Iar minunea modelată de el, e rezultatul felului în care el, părintele de azi, acționează – diferit în comparație cu cel de ieri.
Drept pentru care astăzi, de Ziua Copilului, îmi zic că toți copiii sunt minunați. Chiar așa, perfect de imperfecți, modelați cu răbdare sau nu. După timpul și priceperea părinților. La mulți ani, copii minunați!
prof. Maria Adriana Nichitean
