full screen background image

A început vaccinarea cu doza a IV-a

La Iaşi, campania de vaccinare cu cea de-a IV-a doză a început cu stângul. Cei care doresc să se imunizeze pot fi numărați pe degete, asta în ciuda apelurilor făcute de medicii de familie.

Oamenii invocă cele mai multe motive: de la faptul că au făcut primele doze cu Johnson and Johnson şi nu pot să-şi administreze vaccin de la alt producător sau că nu mai au nevoie.

Anca Deleanu, președintele Societății Medicilor de Familie Iași:

Doza a patra de vaccin anti-COVID a început să fie administrată la nivelul întregii ţări de luni, 16 mai. O pot face la cerere persoanele de peste 18 ani şi care au făcut deja trei doze de vaccin anti-COVID, pe bază de ARN mesager, în urmă cu cel puţin 4 luni.

Recomandarea, mai ales în condiţiile în care se anunţă un nou val Covid în toamnă, este să se imunizeze persoanele vârstnice, de peste 60 de ani, însă specialiştii spun că este nevoie ca recomandarea să se extindă, mai ales pentru bolnavii cronici, în special cei „imunocompromişi”, care au un risc mai mare de dezvoltare a complicaţiilor în urma infectării.

Vă recomandăm să citiți și:

Vaccinarea cu a patra doză de vaccin anti-COVID începe în 16 mai

Tichetele de vaccinare, distribuite la Primărie

comments

comments