full screen background image

Dosare penale și alimente confiscate​ în Botoșani​

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au organizat​, miercuri,​ o acțiune pentru verificarea legalității comerțului cu produse specifice sărbătorilor pascale, în municipiul Botoșani.​​

65 de kilograme​​ de alimente confiscate

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost verificați peste 40 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 65.000 de lei, fiind dispusă confiscarea sumei de 5.700 de lei, reprezentând numerar nefinalizat, precum și cantitatea de 65 de kilograme​​ de bunuri alimentare comercializate cu încălcarea normelor legale.

În același context, au fost constatate patru infracțiuni de evaziune fiscală, fiind întocmite dosare penale pentru continuarea cercetărilor și stabilirea cu exactitate a prejudiciului cauzat statului.

Comerț ilegal

În urma verificărilor efectuate simultan la dou​ă​ puncte de lucru ale aceleiași societăți comerciale, au fost identificate două înscrisuri conținând mențiuni  cu privire la mărfuri introduse în gestiune, fără documente legale de proveniență și veniturile obținute din comercializarea acestora, operațiuni care nu au fost efectuate în eviden​ța contabil​ă​ a agentului economic.

Vă recomandăm să citiți și: 

CONTROALE ÎN PIEȚELE ȘI OBOARELE DIN BOTOȘANI

comments

comments