full screen background image

Depistaţi din elicopter când au trecut ilegal frontiera

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au depistat patru cetăţeni ucraineni, care au încercat să intre ilegal în România.

Descoperirea a fost  făcută miercuri dimineață, pe timpul desfăşurării unei misiuni în sistem integrat, cu un elicopter, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi, în cooperare cu o patrulă aeriană din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.

Oamenii legii au observat în zona localităţii de frontieră Dersca, patru persoane, de sex masculin, care încercau să treacă ilegal frontiera de stat din Ucraina în România.

Conform procedurii, persoanele au fost monitorizate, ulterior interceptate imediat după aterizarea aeronavei.

Au solicitat protecția statului român

În timpul cercetărilor, ucrainenii aceştia au solicitat acordarea unei forme de protecţie din partea statului român, ca urmare a faptului că sosesc dintr-o  zonă de conflict.

Au fost demarate procedurile specifice, fiind anunţaţi reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru aplicarea măsurilor prevăzute în astfel de situaţii. Ulterior persoanele vor fi preluate, conform procedurilor în vigoare, de Centrul Regional de Cazare pentru Solicitanții de Azil din Rădăuți.

Vă recomandăm să citiți și:

 

FEMEILE SOCIAL-DEMOCRATE AU BUCURAT ZECI DE COPII DIN RIPICENI

comments

comments