full screen background image

DSV Neamț face controale tematice specifice

În această perioadă, Direcția Sanitar Veterinară Neamț desfășoară controale tematice specifice, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu alimente sigure și a preveni apariția de toxiinfecții alimentare. Controalele urmăresc verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare din toate pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală și non-animală, precum şi din unităţile de vânzare cu amănuntul. DSV Neamț a stabilit un program de lucru pentru perioada premergătoare sărbătorilor pascale, în baza căruia medicii veterinari vor efectua controale şi verificări asupra modului în care sunt respectate condiţiile sanitare în unitățile de alimentație publică. Până pe 24 aprilie este asigurată permanenţa activității prin program prelungit la circumscripțiile veterinare, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică. Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari vor solicita sprijinul altor autorităţi competente – Primării, ANAF, Poliție sau Jandarmerie – în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments