full screen background image

Electric Castle revine în forță : Twenty One Pilots, Gorillaz și Deftones printre invitați

O nouă ediție a festivalului Electric Castle va avea loc în perioada 13 – 17 iulie 2022 pe domeniul Banffy din comuna Bonțida, județul Cluj.

Organizatorii anunță noi artiști la cea de-a 8 –a ediție – alături de Twenty One Pilots ( foto jos ), Gorillaz și Deftones, vor urca pe scenă și Disclosure, Peggy Gou și Moderat.

Alți zeci de artiști importanți se regăsesc în line-up, printre aceștia numărându-se Caribou, Editors, Aurora, Sven Vath, Sofi Tukker și Mogwai.

În cele 5 zile de festival vor fi active 10 scene, care vor găzdui 250 de artiști din toate zonele muzicale.

Iar cererea din partea fanilor este pe măsura așteptărilor organizatorilor : peste 30.000 de persoane au achiziționat până acum abonamente pentru festival.

Headlineri pe cele 10 scene ale festivalului

Twenty One Pilots a scos, anul trecut, cel de-al 6-lea album din carieră – Scale and Icy – un material care conține un amestec interesant de rock, rap și synth-pop. Concertele lor sunt întotdeauna un amestec de haos și melancolie în doze intense.

Deftones ( foto jos ) sunt deja în topuri oficiale, loc confirmat și de albumul Ohms, nominalizat la Grammy și votat în “Top 10 cele mai bune albume ale anului 2020”, ascultat, live, în premieră pentru România, la Electric Castle.

Disclosure și Peggy Gou – nume noi pe afișul festivalului, pionieri ai muzicii deep house. Gou-mania este deja un fenomen internațional ce se extinde și la noi.

După aproape 30 de ani de existență „virtuală”, Gorillaz continuă să surprindă chiar și generația ce abia acum descoperă marile hit-uri precum Feel Good Inc. sau Clint Eastwood.

Cei de la Moderat revin la Electric Castle și, cu toate că nu mai au nimic de demonstrat în muzica techno, promit un nou album, More D4ta, care va fi lansat luna viitoare.

Caribou, producătorul canadian cu două nominalizări la Grammy, este în plină promovare a celui mai recent album, Suddenly, ocazie de a-l redescoperi pe artist alături de propriul band.

Cu Editors, având două albume de platină în palmares și Mogwai ( foto jos ), zona de rock din Electric Castle se conturează foarte interesant, iar cei dornici să exploreze potențialul pop vor fi atrași de Aurora și Molchat Doma.

Sven Väth, Sofi Tukker, Purple Disco Machine și mulți alți artiști completează afișul ediției din acest an.

Electric Castle redivivus

Ediția din 2021 Electric Castle a fost amânată din cazul restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

Majoritatea artiștilor anunțați anul trecut au fost reconfirmați pentru ediția din acest an, iar toate biletele achiziționate în 2021 rămân valabile.

 

Vă recomandăm să citiți și:

5 MOTIVE PENTRU A PETRECE PAŞTELE ÎN BUCOVINA

ZIUA ROMILOR. PROVOCĂRI ȘI REUȘITE

comments

comments