full screen background image

Doi copii au ajuns la Spitalul „Sf. Maria” din Iași după ce un stâlp s-a prăbușit peste ei

Doi copii din județul Vaslui au ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași după ce un camion a lovit un stâlp care s-a prăbușit peste ei. Mai exact, este vorba de doi băieți gemeni, în vârstă de 12 ani. Unul dintre ei a fost internat în secția de Chirurgie Plastică/ATI, fiind diagnosticat cu șoc hemoragic, politraumatism. „Imediat după internare s-a început terapia intensivă de susținere a funcțiilor vitale și de corectare a parametrilor biologici, s-a intervenit chirurgical în echipă mixtă chirurgie plastică și ortopedie pediatrică. S-au obținut reducerea și fixarea focarelor de fractură mentionate și revascularizarea gambei și piciorului stâng. În prezent copilul este în Secția ATI, detubat, conștient, cooperant, cu stare ameliorată. Copilul va necesita intervenții chirurgicale ulterioare pentru acoperirea defectelor de părți moi și consolidarea viabilității gambei și piciorului stâng”, a declarat dr. Sidonia Susanu, șefa secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie a unității medicale. Săptămâna viitoare, acesta va fi supus altor două intervenții chirurgicale. „Dacă evoluția imediată va fi lipsită de complicații ischemice sau infecțioase funcționalitatea gambei și piciorului stâng va putea fi recăpătată în proporție de 90%. Evident, prin program de kineto și fizioterapie de minim șase luni”, a completat medicul. În cazul celui de-al doilea copil, acesta a  fost diagnosticat cu fractură. Vă recomandăm să citiți și: Eveniment dedicat poeziei, la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” din Iași. O reuniune între poeți consacrați și tinere talente Muzeul „Vasile Pogor” din Iași se redeschide publicului, după o pauză de trei ani
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments