full screen background image

Elevii cu rezultate deosebite ai Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi au fost premiaţi

Miercuri, 22 decembrie, în sala de festivități a Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor Colegiului care au obținut rezultate deosebite în anul școlar 2020-2021. Dacă la sfârșitul anului școlar aceștia au primit diplome, plachete și vouchere acum performanța a fost răsplătită și financiar prin amabilitatea consilierului local Constantin Luchian, patronul firmei Atlantis Gold. În spiritul Crăciunului, printre colinde și urările aduse de Corala „Sf. Daniil Sihastrul” coordonată de prof. Leon-Postolache Miriam, printre fulgi de zăpadă, cetină verde de brad, acorduri diafane de pian cu care ne-au încântat elevii Susnovici Miruna (clasa a XII-a E) și Serediuc Remus (clasa a VI-a), în prezența diretorilor colegiului, profesor Puiu Adrian-Nicolae și profesor Lăzărescu Luminița, inițiatori și organizatori ai manifestării, și a cadrelor didactice, a avut loc festivitatea de premiere a celor 24 de elevi care au încheiat anul școlar trecut cu media generală 10, fiindu-le decernat premiul „I.G. Sbiera”, precum și a celor 10 absolvenți care au obținut cele mai mari medii la examenul de Bacalaureat, care au fost laureați cu premiul „Ernst Rudolf Neubauer”. Prin generozitatea lui Constantin Luchian, consilier local, director al firmei Atlantis Gold, precum și prin implicarea și bunăvoința prof. Gabriela Coaja, Rodica Hrihor, Elena Anton, Adrian Bodnarescu și Iulian Halip, care au obținut alte sponsorizări, elevii performanți ai Colegiului au fost recompensați cu premii în valoare de 100 de lei, pentru premiul „I.G. Sbiera”, și 150 de lei pentru premiul „Ernst Rudolf Neubauer” și 250 de lei pentru Bianca Teleagă, absolventa de nota 10 a Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” la Bacalaureat 2021. Totodată, a fost premiată eleva Mădălina Amăistroaie din clasa a XII-a B, calificată și participantă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ediția 2020 – desfășurată in 2021și locul nouă la Campionatul Mondial de seniori din acest an (cea mai bună clasare din istorie la tir cu arcul a unui sportiv din România). Mădălina a fost recompensată cu suma de 2.600 de lei, oferită, de asemenea, de firma Atlantis Gold. Au primit premiul „I.G. Sbiera” elevii: Juravle Bianca Maria și Vicol Claudiu Dorin (clasa a V-a), Cîrciu Tiberiu Theodor (clasa a IX-a A), Parasca Mihai, Tablan Alexia Maria, Văcaru Andra Gabriela (clasa a IX-a C), Costache Manuela Alexandra, Moroșan Ioana Valentina, Pătrăucean Bianca (clasa a IX-a E), Chelba Sergiu Mihai, Ciobîcă Denisa (clasa a X-a A), Bărbuță Theodora Elena , Coroamă Elena Doruța, Juravle Oana Mădălina, Moloci Anastasia (clasa a X-a C), Fîșcu Matei Mihai, Simionesi Denisa Maria (clasa a X-a E), Țugui Cosmin (clasa a XI-a E), Avram Miriam, Bîrsan Bianca Gabriela , Bondor Andreea Daniela, Iacoviță Paula-Aurica (clasa a XII-a C), Chirilă Andrei-Ștefan, Rîmbu Iuliana-Maria (clasa a XII-a E). Premiul „Ernst Rudolf Neubauer” a fost acordat elevilor: Teleagă Bianca Ioana (clasa a XII-a E), Juravle Vasile Marcel (clasa a XII-a B), Chirilă Andrei-Ștefan (clasa a XII-a E), Goraș Gabriela-Elena (clasa a XII-a E), Marici Anastasia (clasa a XII-a E), Anfimov Vladimir (clasa a XII-a A), Pleșca Maria-Mihaela (clasa a XII-a B), Lavric Georgiana-Iulia (clasa a XII-a C), Șcheul Lidia-Adriana (clasa a XII-a B), Ungurean Ana-Maria (clasa a XII-a A). Directorul Puiu Adrian-Nicolae a declarat :”Mulțumim elevilor, profesorilor, părinților, precum și sponsorilor pentru implicare, responsabilitate, dedicare!”.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments