full screen background image

„Interferențe”- expoziție de artă dedicată lui Max Arnold Wexler

Muzeul Judeţean Botoşani, prin Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, găzduiește, în perioada 2 – 30 octombrie 2021, cea de-a X-a ediție a Salonului Național de Arte Vizuale ,,INTERFERENȚEˮ. Evenimentul expozițional, organizat de Societatea Culturală ,,EXPO-ARTˮ Botoșani este dedicat artistului Max Arnold Wexler (1897 – 1946). Lucrările expuse reprezintă unul din ,,momenteleˮ fenomenului artistic românesc, cu influențe ale școlii de artă tradițională, dar și lucrări moderne, cu subiecte mai comode ori tratând teme extrem de presante ale realității cotidiene. Iubitorii de artă vor putea admira pe simeze lucrări de artă contemporană: pictură, grafică, sculptură, instalații, artă textilă și tehnici mixte realizate de 84 de artiști din diverse generații, din întreg arealul românesc al artelor vizuale. Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 2 octombrie 2021, ora 11, cu respectarea normelor sanitare în vigoare impuse de pandemia de Covid 19: purtarea obligatorie a măștii și distanțare socială. Artistul Max Arnold Wexler s-a născut în 25 martie 1897,  la Iași, unde a și urmat Școala de Belle-Arte,  pe care a absolvit-o în 1920, începând să expună în țară. Ulterior a  călătorit mult în Europa și în Orient. Între anii 1923-1924 studiază expresioniștii germani la München și Dresda.  În perioada 1925-1927 își continuă studiile la Institutul Superior de Arte din Roma, unde s-a întâlnit cu pictorii Sabin Popp și Lucian Grigorescu. După călătoriile în Palestina, Egipt și Siria, va expune lucrările inspirate din aceste locuri. În 1928, a plecat la Paris, apoi în Spania, organizând apoi noi expoziții, la Paris (1933) și la București (1934). S-a impus ca pictor în ulei și acuarelist după călătoriile la Balcic, apoi în Bretania franceză, Belgia, Grecia, Anglia. Lucrările sale abordează o varietate de teme, precum: peisaje orientale, dobrogene, de pe Sena, din Hyde Park, din Florența, nuduri, portrete, naturi statice, interioare, stradale etc.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments