full screen background image

Premiul de excelență SFR, acordat actorilor Rodica Mandache, Ion Dichiseanu și regizorului Dan Pița

Anul acesta, Premiile de excelență SFR vor fi oferite în cadrul a trei întâlniri speciale, unde trei nume sonore ale cinematografiei românești vor fi recompensate pentru întreaga activitate. Actrița Rodica Mandache și regizorul Dan Pița se vor întâlni cu publicul ieșean în cadrul festivalului Serile Filmului Românesc, organizat în perioada 11-15 august 2021. Actorul Ion Dichiseanu, invitat la edițiile SFR din anii trecuți, va fi omagiat în prezența colegilor de scenă, moment în care vor fi prezentate fragmente din viața marelui artist.  Premiile de excelență SFR sunt acordate în semn de recunoaștere a contribuției excepționale aduse în domeniul culturii, artei și cinematografiei. Programul evenimentelor dedicate celor trei artiști: Miercuri, 11 august 2021, Ateneul Național din Iași, ora 16.00 – Vernisaj expoziție – Republica Rodica (în onoarea actriței Rodica Mandache)  Vineri, 13 august 2021, Piața Unirii, ora 19.00 – CINExcelența: Rodica Mandache Recital Rodica Mandache – Doamna fără nimeni Invitat special: Marius Manole *Premiu de excelență pentru întreaga carieră – Rodica Mandache  Un colaj de texte din lirica românească și universală, care-i va avea în prim plan, printre alții, pe William Shakespeare, Charlie Chaplin, Robert De Niro, Mihai Eminescu, Nina Cassian, Marin Sorescu, Nichita Stănescu și Horațiu Mălăele.  Vineri, 13 august 2021, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, ora 21.30 – Proiecție de film „Mai presus de orice” (1980) Regizori: Nicolae Mărgineanu, Dan Pița Invitați: Nicolae Mărgineanu, Dan Pița *Premiu de excelență pentru întreaga carieră – Dan Pița  Conceput inițial drept un documentar despre catastrofele cutremurului din 4 martie 1977, filmul a devenit o îmbinare a documentarului cu ficțiunea, ce captează cumplita amintire. Din cauza „imaginilor prea dure”, cu un puternic impact emoțional, cenzura epocii respective a interzis ca filmul să fie redat în România.  Sâmbătă, 14 august 2021, Cinema Ateneu, ora 17.30 – Proiecție de film „Visul unei nopți de iarnă” (1980) Regizor: Dan Necșulea Invitați: Rodica Mandache, Irina-Margareta Nistor Intrarea liberă.  O comedie romantică a anilor ’80, un remake al unui cunoscut film din 1946 cu același titlu. El, un scriitor cunoscut, ea, femeie matură, înaltă, frumoasă, curtată. În distribuție îi vom vedea pe: Rodica Mandache, Margareta Pogonat, Florin Piersic.  Duminică, 15 august 2021, Piața Unirii, ora 19.00 – Gala de închidere SFR 12 Spectacol Declarație de drag… de film cu Adrian Păduraru – muzică, poezie, momente speciale *Moment In Memoriam Ion Dichiseanu – fragmente din spectacole, filme, muzică Invitat: Ioana Dichiseanu *Premiu de excelență In Memoriam – Ion Dichiseanu  DESPRE RODICA MANDACHE Născută la data de 13 aprilie 1943, Rodica Mandache este actriță română de teatru, film și televiziune. A urmat cursuri de actorie, fiind absolventă a secției de Actorie a Facultății de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale (IATC) din București, în anul 1964, la clasa prof. univ. Octavian Cotescu și Pop Marțian. Pe lângă activitatea sa scenică, actrița este și profesoară de actorie la Universitatea Hyperion din București. Pe parcursul carierei sale, a colaborat cu diverse instituții de cultură, printre care Teatrul Odeon, Teatrul Mic din București, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași sau Teatrul Național Ion Luca Caragiale din București. În anul 2007, actrița a primit premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru rolul Adel din piesa joi.megaJoy de Katalin Thuroczy, interpretată la Teatrul Odeon din București. Printre rolurile primite de Rodica Mandache se numără cel al Helenei din Visul unei nopți de vară, în regia lui Dragoș Galgoțiu, cel al Aristiței Romanescu în piesa Și totuși Eminescu, în regia lui Tudor Mărăscu, sau al Ziței în piesa O noapte furtunoasă, în regia lui Alexa Visarion. De asemenea, în filmografie, aceasta a avut roluri în producții precum Astă seară dansăm în familie, unde a interpretat-o pe Gherghina, menajera Ginei, în Iarba verde de acasă, fiind profesoara Chiriacescu sau în Nea Mărin miliardar, având rolul reporterei belgiene.  DESPRE DAN PIȚA Regizor și scenarist român, Dan Pița s-a născut în Dorohoi, județul Botoșani, pe data de 11 octombrie 1938. A urmat mai întâi Școala Sanitară „Sorbona” din București și a făcut cursurile de Regie de Film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București. Debutul său este reprezentat de Apa ca un Bivol Negru, un film documentar despre inundațiile din anul 1970. În anul 1986, Dan Pița a fost distins cu Honourable Mention la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru filmul Pas în doi. La cea de-a 37-a ediție a festivalului, regizorul a fost invitat la Berlin pentru a face parte din juriul festivalului. Primește în anul 1992 Leul de Argint pentru pelicula Hotel de lux, premiu oferit la Festivalul de Film de la Veneția. În anul 2004, regizorul Dan Pița a montat, la Teatrul Național din București, piesa Apus de soare, scrisă de Barbu Delavrancea. De-a lungul anilor, au prins contur multe filme sub regia lui Dan Pița, dar cele care l-au consacrat sunt: Concurs (1982), Faleze de Nisip (1983), Nunta de Piatră (1972) și Duhul Aurului (1974).  DESPRE ION DICHISEANU S-a născut în Adjud, iar la vârsta de nouă ani a fost luat prizonier, împreună cu familia sa, de către nemți. Au petrecut un an în Ungaria, hrănindu-se din cazane și trăind într-o veche fabrică de bere transformată în lagăr până când au fost salvați de americani. „Era o liniște pe care o simțeai până în măduva oaselor, auzeam foarte clar huruitul șenilelor”. Când s-a întors în țară a fost nevoit să își ajute familia, lucrând astfel în cadrul unei școli profesionale la secția de strungărie și metalurgie. A renunțat la meseria de inginer și a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București pe care l-a absolvit în anul 1959. „Umblam cu Sheakspeare într-o parte și chimia organică în alta”, își amintește actorul. Remarcat pentru numeroasele apariții pe scena Teatrului Nottara și nenumăratele roluri din cinematografie, teatru TV și radiofonic, Ion Dichiseanu a obținut premii și distincții pentru talent și muncă artistică. În anul 1979 primește premiul ACIN pentru filmul Clipa, o poveste a anilor ’50, iar în anul 2000 este decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de…
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments