O anexă din gospodăria unui localnic din satul Roșiori, comuna Răchiți, a fost distrusă într-un incendiu, în această după-amiază. Evenimentul a fost generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit. Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă la casă și alte anexe din gospodărie. Proprietarul, în vârstă de 50 ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri de la echipajul SMURD. Evenimente ca cel descris pot fi prevenite, dacă: ❌ Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate; ❌ Nu interveniţi asupra contorului; ❌ Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate; ✔️ Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă; ✔️ Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate; ✔️Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă; ✔️Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului; ✔️Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat; ✔️ Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorVIVA FM și Cornișa Aquapark&Sports dau restart verii!
Articolul următorUSV - ON AIR, cu Ciprian Palaghianu, decanul Facultății de Silvicultură