full screen background image

Fondatoarea Fundației FARA, Jane Nicholson, va primi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Suceava

Anul acesta Fundația FARA împlinește 30 de ani de când Jane Nicholson (foto), cetățean britanic, a venit în România. Cu dragoste de oameni, Jane a găsit resurse pentru a ajuta copiii care sufereau atunci în condițiile tragice din orfelinatele românești şi a pus bazele Fundației FARA. Prin activitățile de strângere de fonduri și mobilizare a voluntarilor din Marea Britanie și munca responsabilă a echipei din Romania, Fundaţia FARA a transformat viețile a peste 10 000 copii şi tineri vulnerabili și tineri adulţi cu dizabilități, din instituţii de stat, familii și comunități sărace din județele Suceava, Ilfov și Satu Mare. Pe 14 Iulie, de la ora 14, în Cetatea de Scaun a Sucevei, Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, va decerna titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Suceava doamnei Jane Nicholson, fondatoarea Fundației FARA pentru toate eforturile sale, de aproape și de la distanță, de a da o șansă reală celor fără voce, familie, dragoste și oportunități, pentru un viitor în care să decidă singuri ce este mai bine pentru ei. Povestea Fundației FARA a început în 1997 în orașul Suceava, când Jane a înființat prima casă de tip familial, Casa Sfântul Nicolae, unde copiii lipsiți de îngrijire și dragoste părintească au găsit un mediu armonios în care se puteau dezvolta sănătos. Având în vedere nevoile acute ale copiilor şi tinerilor vulnerabili, Fundația FARA a continuat dezvoltarea și implementarea programelor sale în județele Suceava, Ilfov și Satu Mare. În prezent, 710 beneficiari direcți din cele trei județe sunt sprijiniți de 104 angajați pentru depășirea problemelor cu care se confruntă, în special, accesul limitat la oportunități de educație și dezvoltare din cauza abandonului şcolar, lipsei îngrijirii părintești, vulnerabilităților financiare ale familiei şi dizabilităților. Un număr de 525 beneficiari primesc diferite forme de suport prin programele derulate în Județul Suceava. „Ați luptat pentru mine chiar și atunci când eu nu mai voiam să o fac. Vă mulțumesc! ” spune Cristian, unul dintre tinerii noștri. Eforturile echipei Fundației FARA nu ar avea impact fără deschiderea către colaborare a autorităților locale, împărtășirea experiențelor și cunoștințelor cu alte ONG-uri, mobilizarea și coordonarea resurselor locale, naționale și internaționale şi implicarea permanentă a membrilor comunităților în care activăm. „Planurile noastre de viitor includ deschiderea unui centru comunitar de servicii integrate în comuna Preutești dedicat copiilor și familiilor vulnerabile. Scopul acestui centru comunitar este de a sprijini copii şi tineri în procesul educațional şi de a oferi consiliere şi îndrumare familiilor în vederea diminuării vulnerabilității sociale, reducerii inechităţilor și creșterii gradului de incluziune socială. Sensibilizarea şi mobilizarea implicării societății pentru reducerea efectelor sărăciei la nivel individual, familial și comunitar rămâne una dintre prioritățile noastre.” au declarat Roxana Girip și Regina Bulai, echipa de management executiv a Fundației FARA. Despre Jane Nicholson Cu o vastă experiență ca lider al organizației umanitare Sue Ryder, atât în UK, cât și la nivel internațional și implicare în activitățile umanitare din Europa Centrală și de Est, Jane este membru al Ordinului Carmelitelor din Biserica Catolică și urmează învățăturile Sfintei Tereza de Avilla, Fondatoarea Ordinului în secolul al XVI-lea în Spania. „Nu este atât de mult despre măreția faptelor noastre, cât despre dragostea cu care acestea sunt înfăptuite.”- Sf. Tereza de Avilla – este inspirația cu care Jane se implică zilnic în activitatea sa. Jane pictează icoane cu pasiune și profunzime și le dăruiește cu la fel de multă dragoste. În anul 2013 Jane a primit distincția Member of British Empire (MBE), și trofeul pentru ”Inițiativă în Sprijinul Semenilor” în 2015, în cadrul Galei Femeia Anului/ revista Avantaje. “Munca Fundaţiei FARA nu este numai despre a oferi afecțiune şi îngrijire oamenilor, este mai degraba despre de a porni împreună pe un drum al transformării vieţilor şi construirii comunităţilor. Trebuie să învăţăm continuu să fim alături de aceia care poate nu vor cunoaşte niciodată vindecarea traumelor adânci ale copilăriei, dar, care dovedesc, prin tot ceea ce sunt ei, un potenţial unic de împlinire personală.”- Jane Nicholson. Fondată în 1991 cu misiunea de a transforma viața celor mai vulnerabili și defavorizați copii, tineri și familii care trăiesc în comunități sărace din România, Fundația FARA își propune să fie o familie pentru cei fără. În județul Suceava, Programele Fundației FARA sunt: – O Familie pe Viață Acordăm rezidență, îngrijire și suport specializat, servicii de asistență socială, în cadrul locuințelor protejate de tip familial, în două locații, Casa Sfânta Maria Vadu Moldovei și Casa Elisabeta Cacica pentru 20 de tineri adulți cu dizabilități. – O Familie Pentru Cei FĂRĂ Asigurăm rezidență, asistență psihosocială, educație non-formală și socializare într-o casă de tip familial, Casa Sfântul Nicolae, în Suceava, pentru 12 copii și tineri proveniți din sistemul de protecție, lipsiți de sprijin și îngrijire parentală și familială. – Terapie și Recuperare Asigurăm servicii de terapie și recuperare, gratuit, în două Centre de Zi, în Suceava și Fălticeni, pentru 190 de copii și tineri cu dizabilități, din familii vulnerabile psihosocial și financiar. În cadrul acestui program sprijinim și părinții pentru continuarea procesului terapeutic acasă. – Prevenirea și Combaterea Sărăciei prin Educație Asigurăm sprijin educațional „școala după școală”, educație non-formală, sprijin psihosocial și material şi activități de incluziune socială pentru copii defavorizați și/sau marginalizați și membrii familiilor lor care locuiesc în Baia/Preutești, Bogata, Basarabi și Bahna Arin. Capacitatea programului este de 300 copii și 450 membri ai familiilor lor.      
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments