full screen background image

Vacanță activă la Biserica Vovidenia. Au început înscrierile la Școala de vară

Dintotdeauna, în spaţiul românesc, Biserica a găzduit şcoala. Între timp cele două instituții au dezvoltat parteneriate, pentru că au în centru omul şi formarea sa. În baza unui astfel de parteneriat, în fiecare vară, se derulează un proiect cu un impact fantastic pentru cei mici: Școala de vară. Școala de vară este o alternativă perfectă de vacanță activă. Copiii  sunt fascinaţi, pur şi simplu, de o nouă activitate, de un nou colectiv, de o altă modalitate de a fructifica timpul liber din vacanța de vară. Îndrumați de profesori voluntari, elevii din judeţul Botoşani, ca și mulți alții din alte colţuri ale țării, se intalnesc zilnic in curțile bisericilor și învață, se distrează, socializează. La Biserica Vovidenia, de exemplu, cu excepția anului trecut, de 7 ani zilnic, în fiecare vară, au venit sute de elevi. De ei au grijă, prin rotație, peste 30 de cadre didactice, cu care desfășoară activități diverse.  Înscrierile pentru ediția din luna iulie a acestui an au început, iar părintele profesor Partenie Apostoaie ne explică rolul și scopul acestui proiect social și civic.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments