full screen background image

AUDIO | FOTO | Biserica din Costești, resfințită după renovare

ZI de mare însemnătate duhovnicească pentru creștinii ortodocși din satul Costești, comuna Răchiți. Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a fost resfințită în Duminica Tomei, a două duminică după Paști. Slujba a fost oficiată de PS Nichifor Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un distins sobor de preoţi şi diaconi, între care și părintele Protopop Petru Fercal.  După resfințire, înalții ierarhi au săvărșit Sfânta Liturghie. La eveniment au participat președintele CJ Botoșani, Doina Federovici, directorul DSP, dr. Monica Adăscăliței, senatorul Cristian Achiței,  liberalul Viorel Grigoraș și primarul Forin Bulgaru. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în 1924 și, după 10 ani, închinătorii au avut loc de rugăciune. Primele lucrări de renovare, atât în interior, cât și în exterior, au avut loc în 1967 . De atunci biserica nu a mai beneficiat de nicio intervenție și pentru că timpul și-a pus serios amprenta, în anul 2015 preotul paroh Ioan Cașcaval a primit binecuvântare pentru a demara  ample lucrări de restaurare și renovare, de înfrumusețare exterioară, dotar și chiar de realizare a picturii în lăcașul de cult. Pr. Petru Fercal, protopop: Astăzi, Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir are inclusiv o casă praznicală. Toate aceste lucrări au fost susținute financiar de comunitate, de enoriași din parohie și din alte părți, de Primăria comunei Răchiți și de Secretariatul de stat pentru Culte. Pentru jertfa lor, cei care au contribuit la acest proiect, inclusiv primarul Florin Bulgaru, au primit distincții de vrednicie, iar preotul paroh Ioan Cașcaval a fost avansat la rangul de preot iconom stavrofor. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Biserica „Sf. M. Mucenic Dimitrie” – Costești rămâne deschisă pentru închinare, prin Sfântul Altar și la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, timp de 3 zile.      
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments


TAG