„Geniul lui Andrei Mureșanu se arătă de timpuriu în fruntea lui cea naltă și în stâmpărământul lui cel sângios, coleric. /…/ Andrei Mureșanu, poetul filosof al românilor ardeleni, a fost unul dintre cei mai însemnați bărbați ai națiunii române, care în jumătatea întâia a veacului XIX s-au jertfit cu totul pentru luminăciunea națiunii sale și deșteptăciunea ei din somnul adânc al neștiinței despre ființa sa, în care se acufundase prin limba sloveană din biserici. El a rostit în poeziile sale numai dorința națiunii române, numai durerile ei, numai suferințele cele nedrepte și cuviința de a se libera de acelea. Dreptul firesc, răspicat de dânsul în poeziile sale a făcut să amuțească toți dușmanii națiunii române pe de o parte, iar de altă parte să se deștepte în români conștiința despre demnitatea sa națională și datoria de a și-o apăra chiar și cu viața. De aceea numele lui Andrei Mureșanu va fi pururi nedezlipit de renașterea românilor și serbat la toate serbările libertății naționale”. Această descriere apoteotică a poetului născut la Bistrița (6 noiembrie 1816) și mort, la vârsta de nici 47 de ani, la Brașov (12 octombrie 1963) o găsim în tomul IV, partea 2 (1865) a Lepturariului românesc. Medalionul biobibliografic pe care-l face Aron Pumnul precedă câteva poeme reprezentative ale lui Andrei Mureșanu, antologate de profesorul de la Cernăuți: Răspunsul păsăruicii sau amoarea libertății; Locul fericirii; Omul frumos; Răsunet; Alt răsunet; Glasul unui român. Probabil, tocmai prin aceste pagini din Lepturariu s-au realizat și primele contacte ale lui Mihai Eminescu cu opera poetului bistrițean, căruia îi va dedica ulterior o strofă din Epigonii („Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită,/ Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită,/ Cheamă piatra să învie ca și miticul poet,/ Smulge munților durerea, brazilor destinul spune,/ Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,/ Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet”), precum și alte două texte: tabloul dramatic într-un act Andrei Mureșanu și poemul Mureșanu. Afirmând că „opera poetică a lui Andrei Mureșanu este mai mult ocazională, dar se începe cu poezii de sentiment”, G. Călinescu sugerează că interesul sporit al lui Eminescu pentru poezia celui care a scris celebrul poem, devenit imn național, Un răsunet, s-ar explica prin prezența unor stări și atitudini dacă nu similare, cel puțin foarte apropiate: „Pare ciudat că Eminescu a putut lua pe un poet așa de naiv drept erou, eremitic, al unui poem faustian. Explicația este că Mureșanu semna în Foaia pentru minte cu pseudonimul Eremitul din Carpați și că se află în poezia lui un pesimism biblic, cu dorința de rătăcire, ca a lui Toma Nour din Geniu pustiu /…/ și voluptatea de a se trage la păduri”. Andrei Mureșanu a rămas în istoria literaturii române ca un poet al dreptății naționale și probabil că tocmai acest aspect al creației sale, precum și vizionarismul l-au impresionat mai mult pe tânărul Mihai Eminescu, care nota pe una dintre paginile cu transcrierea din 1870 a tabloului dramatic Andrei Mureșanu (prima variantă a textului fiind scrisă în 1869): „Am scris-o într-un timp când sufletul meu era pătruns de curățenia idealelor, când nu eram rănit de îndoială. Lumea mi se prezenta armonioasă, cum i se prezintă oricărui ochi vizionar, netrezit încă, oricărei subiectivități fericite în grădina înflorită a închipuirilor sale”. Vizionarismul, ardoarea, aerul grav, solemn, îndemnul la deșteptare caracterizează poemele cu accente naționale ale lui Andrei Mureșanu, care își formula următorul crez poetic în articolul Românul și poezia lui: „Poezia a fost și va fi apostolul și propășitorul libertății cu care este așa de strâns rudită”. Cel care avea să se impună ca poet-profet, „cântărețul anului 1848 în Ardeal” (G. Călinescu) a studiat filozofia și teologia la Blaj, iar începând cu 1838 a fost profesor la Brașov. S-a numărat între conducătorii Revoluției de la 1848, fiind membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj. După înfrângerea revoluției, a trecut în Muntenia, fiind luat prizonier de armata țaristă și dus până în nordul Moldovei. Eliberat, s-a stabilit ca funcționar la Sibiu. A colaborat la „Telegraful român”. Și-a publicat primele poezii în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” și „Gazeta de Transilvania”. A scris versuri patriotice și cu caracter social protestatar, pe care le-a publicat în volum în 1862 – Din poesiele lui Andrei Mureșanu. Este autorul poemului Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui imn religios și devenit, în 1990, imnul de stat al României, cu titlul Deșteaptă-te, române! Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” OMUL FRUMOS Frumos e omul, Doamne, când mintea e regină, Și simțul ce ca șerpe spre rele îl înclină, Supus, loial și drept; Vârtutea-atunci măreață răsare ca ș-o floare, De brumă neatinsă la rumena-i coloare În fragedul lui piept! Pe fruntea lui senină dreptatea strălucește Întocma ca ș-un soare pe sferă când pășește De nori neturburat; E crimă, se retrage, e silă, se ferește, E negură,-o străbate, e nor, îl împărțește Și iesă nepătat. Frumos e omul, Doamne, cu inima curată Cu floarea conștiinței de crime nepătată, Sincer, nefățărit; Conspire lumea toată, răzbată-l orice soarte, Închidă-l să nu vază lumină pân-la moarte, Și iată-l neclintit! Arunce-l în deșerturi lipsite d-orice floare, Pe unde nu s-arată nici om, nici zburătoare, Ci șerpi veninători; Vârtutea-i va fi scutul ș-azilul de scăpare, Întocma ca și cedrul, cu umbra sa cea mare, La oameni călători; Frumos e omul, Doamne, cu generozitate, Când iartă pe tiranul ce-apasă p-al său frate, Cu scop d-a-l subjuga; Și-n loc să răsplătească, cum cere pofta-n lume, Dușmana lui lucrare, îi cruță negrul nume, Voind a-l îndrepta! De ce nu vine, Doamne, a Ta împărăție, Când oamenii să șteargă și umbra de sclavie, Fiind creștini curați; Și-n locu-i să domnească dreptatea nepătată, Egala-dreptățire și pacea-adevărată, Ca între fii și frați! GLASUL UNUI ROMÂN La cer, părinte bune, de cat cu umilire, În darn îmi este ruga, deșert al meu suspin! Un vierme, de se mișcă, tu știi de a lui clătire; Dar luptele, ce cearcă un neam, de unde vin? Se…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Poeți contemporani cu Eminescu: Andrei Mureșanu, vizionarul
Articolul anteriorÎn aceeași barcă
Articolul următorAcțiuni pentru siguranța cetățenilor în minivacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale
