full screen background image

Pictorul Ilie Boca și sculptorul Ion Mândrescu vor deveni cetățeni de onoare ai județului Suceava

În ședința de astăzi, Consiliul Județean Suceava va acorda titlurile de cetățeni de onoare ai județului pictorului ILIE BOCA și sculptorului ION MÂNDRESCU, pentru contribuția adusă la dezvoltarea mediului artistic și cultural sucevean și pentru promovarea imaginii județului. În vârstă de 84 ani și originar din comuna Botoșana, BOCA a deschis aproape 100 de expoziții personale și a participat la numeroase expoziții colective, primind valoroase premii și burse. În perioada următoare, la Muzeul de Istorie Suceava va fi deschisă o importantă expoziție personală a venerabilului artist plastic. ION MÂNDRESCU, în vârstă de 67 ani și originar din Șcheia, este unul dintre cei mai importanți sculptori români contemporani, cu o bogată activitate în domeniul artelor vizuale. În anul 2019 a realizat pentru Muzeul Național al Bucovinei bustul arhitectului Karl A. ROMSTORFER, iar anul trecut a organizat prima expoziție personală la Suceava, ocazie cu care a fost expusă lucrarea „Omul, Timpul, Spațiul”. Titlul de cetăţean de onoare se acordă pentru activitate remarcabilă în domeniul economic şi de afaceri, gospodăresc, administrativ, social, comunitar, cultural-educativ, sportiv, unor ”înalte personalităţi politice, ştiinţifice sau culturale care, prin activitatea lor socio-profesională, au contribuit la realizarea unor legături ştiinţifice, culturale sau economice şi au creat o imagine deosebită judeţului Suceava şi României”, generalilor şi ofiţerilor Armatei Române care s-au distins prin fapte de arme, unor sportivi născuţi sau formaţi în judeţul Suceava, cu rezultate de excepţie în competiţiile sportive naţionale şi internaţionale. Titlul poate fi conferit şi post-mortem.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments