full screen background image

159 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid19

În perioada 16-18 aprilie 2021, autoritățile au verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19. Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 22 de acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 100 de locații de interes. În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 159 de sancțiuni contravenționale,  valoarea totală a acestora fiind de 35.000 de lei. De asemenea, au fost verificate zilnic, în medie, 1.000 de persoane aflate în carantină sau izolare la domiciliu, fără a fi constatate nereguli.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments