full screen background image

O nouă intervenție cu succes la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Femeie de 45 de ani operată de gigantism

Intervenție chirurgicală minim invazivă realizată cu succes la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicoale Oblu” Iași. O femeie de aproximativ 45 de ani, diagnosticată cu o boală rară – acromegalie și gigantism a fost salvată de echipa medicală. Medicii  specialiști au folosit o tehnică specială pentru eleiminarea unei tumori din “creierul glandelor”. O intervenție chirurgicală minim invazivă la care s-a folosit endoscopul, iar cu ajutorul instrumentelor performante medicii au reușit să pătrundă prin nas la tumora de aproxiamtiv un cm, situată la nivelul creierului. „La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași folosim medicina modernă și facem intervenții chirurgicale minim invazive cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație. Am renunțat la operațiile clasice și traumatizante pentru creier. 10 % din tumorile intracraniene sunt adenoamele din creierul glandelor care pot fi tratate prin intervenții chirurgicale minim invazive, folosind tehnica abordului endoscopic transnasal transsfenoidal. Pe înțelesul tuturor, reușim cu ajutorul sistemului de endoscopie să intervenim prin nas către creier. Tehnologia de ultimă generație ne ajută să vizualizăm cu exactitate tumora care de multe ori este profundă, iar accesul intracranian este foarte dificil. Sala de operație este dotată cu un sistem de neuronavigație, lucru care ne permite efectuarea intervențiilor chirurgicale minim invazive în condiții de maximă siguranță, iar pacientul este externat chiar și a doua zi”, spune Șef Lucrări, dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. Astfel de intervenții chirurgicale minim invazive, folosind tehnica abordului endoscopic transnazal transstenoidal, au loc la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași o dată la trei zile.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments