full screen background image

Salvamontiștii au intervenit la aproximativ 1.500 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor pe parcursul lunii februarie

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România şi Consiliului Serviciilor Publice Salvamont, Sabin Cornoiu, precizeză că salvamontiştii din ţară au fost solicitaţi să intervină la aproximativ 1.500 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor pe parcursul lunii februarie, fiind salvate aproximativ 1.600 de persoane. Totodată, acesta spune că luna februarie, luna de vârf a sezonului de iarnă, a fost caracterizată ca o perioadă cu activitate turistică intensă, cu un număr foarte de turişti pe munte, fapt ce a impus asigurarea asistenţei de salvare montană la un nivel ridicat, zilnic, un număr de circa 600 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale şi de intervenţie din circa 90 de posturi şi baze salvamont. „În această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 1.498 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 1.576 de persoane. Dintre acestea, 597 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, trei persoane elicopterelor SMURD – IGAV , iar o persoană a decedat pe munte, sarcina salvamontiştilor reducându-se la recuperarea acesteia şi transportul pentru predarea la serviciile IML. Din numărul total de intervenţii, 1.233 de intervenţii au avut loc pe domeniile de practicare a sporturilor de alunecare (pârtii de schi şi săniuş), 146 de intervenţii au avut loc restul zonei montane, fiind salvate 224 de persoane, 112 persoane s-au prezentat şi au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 7 intervenţii au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acţiuni la care salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină cu mijloacele şi tehnicile lor specifice pentru soluţionarea cazurilor”, a precizat Sabin Cornoiu, potrivit unui comunicat de presă remis, duminică seara, AGERPRES.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments