full screen background image

3.000 de pachete cu țigări confiscate la frontiera de nord. Sucevean cercetat pentru contrabandă în formă agravantă

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 3.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare 35.100 de lei, iar un sucevean este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat. Duminică, 14 martie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 19.50, poliţiştii de frontieră au observat pe direcția localității Bilca, județul Suceava, mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării. Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului ucrainean. În urma acțiunii a fost reținut un cetățean român, în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava, iar la fața locului au fost descoperite 6 baxuri cu țigări, de proveniență Duty-Free. În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului. În urma inventarierii celor 6 baxuri cu țigări, s-a constatat că acestea conțin 3.000 de pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de 35.100 de lei. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării. În continuare, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments