full screen background image

DOCUMENT | Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis prelungirea stării de alertă pe teritoriul României

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, miercuri, o nouă hotărâre prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. De asemenea, prin această hotărâre, CNSU propune modificarea intervalului orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei. CNSU a propus ca interdicţia sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-5.00. Totodată, se propune limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spaţiile de cazare dispuse în mai multe localităţi/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă.   HOTĂRÂRE nr. 16 din 10.03.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 07.03.2021, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, în contextul necesității menținerii condițiilor socio–economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1), art. 32 alin. (2), art. 37, art. 38 alin. (14), art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și (3), art. 45 alin. (1) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE: Art.1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.03.2021. Pagina 2 din 2 Art.2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 14.03.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexă la prezenta. Art.3 – Se propune încetarea sprijinului acordat Ministerului Afacerilor Interne de către Ministerul Apărării Naționale, pentru asigurarea pazei și protecției unor obiective, transportul de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic și asistență medicală, cu posibilitatea reluării acestuia la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu dipozițiile art. 53 din O.U.G. nr. 70 din 14.05.2020. Art.4 – Se propune modificarea cadrului normativ incident în materia conducerii/coordonării operaționale a Poliției Locale de către Poliția Română, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, instituindu-se posibilitatea adoptării acestei măsuri pe perioada stării de alertă. Art.5 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora. PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU MĂSURILE DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ  pot fi consultate AICI!
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments