full screen background image

Florin Cîţu: Vaccinarea împotriva noului coronavirus nu va fi obligatorie

Premierul României Florin Cîţu a declarat, luni, că vaccinarea împotriva noului coronavirus nu va fi obligatorie și că nu s-a pus în discuție așa ceva. „Este o lege care este în Parlament de trei ani de zile, nu are nicio legătură cu campania de vaccinare pe care o avem acum. Este un proiect în Parlamentul României. Acel document este un copy-paste al politicilor din ultimii trei ani, deci nu are nicio legătură cu ce se întâmplă. (…) Nu s-a discutat. L-am văzut şi pe secretarul de stat Raed Arafat care a spus foarte clar şi o spun şi eu: campania de vaccinare împotriva coronavirus nu va fi obligatorie, nu se pune aşa ceva în discuţie”, a declarat Cîţu, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL. Premierul a răspuns astfel în urma unei întrebări cu privire la posiblitatea ca populaţia să fie obligată să se vaccineze.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments