full screen background image

Peste 6000 de botoșăneni salvați/asistați de cele opt echipaje SMURD Botoșani

Anul trecut, 6 264 botoşăneni, dintre care 360 copii, au fost salvaţi/asistaţi de medicii, asistenţii şi paramedicii Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Botoşani. Personalul medical care deserveşte ambulanţele SMURD (echipaje de prim ajutor, echipajul de terapie intensivă mobilă și echipajul de pe autospeciala de transport personal și victime multiple) a avut în medie 14 intervenţii pe zi. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a salvat, anul trecut, 597 de persoane, dintre care 57 copii. În general, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical bolnavilor aflaţi în stare de inconştienţă, policontuzionaţi şi politraumatizaţi sau în stop cardiorespirator. Anul trecut, ca urmare a solicitărilor medicale, 42 botoşăneni în stare gravă au fost transportaţi cu elicopterul SMURD la diferite centre medicale de specialitate din ţară. Din totalul intervenţiilor echipajelor SMURD, peste 1000 au fost pentru transportul persoanelor suspecte sau confirmate cu noul coronavirus.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments