full screen background image

Comuna în care oamenii trebuie să facă cerere la primărie pentru a putea merge în parcuri după înserat

Locuitorii comunei ieşene Ţuţora sunt obligaţi să depună o cerere la primărie dacă vor să se plimbe în parc sau pe terenurile de sport din comună după lăsarea serii, altfel, riscând să fie amendaţi. Decizia a fost luată de către primarul Cristinel Albu, care spune că s-a săturat să tot investească în obiecte de mobilier stradal şi în locuri de joacă, vandalizate în permanenţă. Aşa se face că, printr-o hotărâre oficială, primarul din comuna ieşeană Ţuţora a făcut un anunţ în care i-a anunţat pe localnici că a decis să interzică accesul în parcuri, locuri de joacă şi terenuri de sport după înserat. Potrivit anunţului, accesul în parcuri, în curţile din cadrul şcolilor, dar şi pe terenurile de sport de pe raza comunei este interzisă după ora 17.00, cu excepţia Parcului Familiei, unde accesul este permis până la ora 20.00, copiilor de până la 14 ani, însoţiţi de către părinţi sau reprezentantul legal. „Accesul după ora 17.00 se va face doar cu cerere în prealabil de la Primărie”, se arată în anunţul oficial al Primăriei Ţuţora. Primarul spune că a luat măsura aceasta ca urmare a comportamentului celor care stăteau până noaptea târziu în parc. „S-a luat măsura ca pe timpul nopţii copiii să nu mai aibă acces în parcurile de joacă căci rămâneau până târziu la 12.00-1.00 noaptea, în afară de copii erau şi adolescenţii care consumau băuturi alcoolice, tutun şi alte produse, totodată vandalizând bunurile aflate în parc, bănci, uşi, pereţi, ce era prin împrejurimi”, spune Cristinel Albu, primarul comunei Ţuţora, pentru observatornews.ro. Cu toate că decizia a fost luată în urma solicitărilor localnicilor, în comună părerile sunt împărţite. Unii spun că e bine aşa, alţii sunt de părere că sunt încălcate drepturile oamenilor.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments