full screen background image

FOTO | DOCUMENT: Solicitare către Guvern pentru dezvoltarea ITI-„Țăra de Sus”

12 primării din județele Botoșani, Suceava și Iași cer Guvernului inițierea dialogului dintre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Dezvoltare Sustenabilă și Integrată în Țara de Sus, înființată în vara anului trecut, și Ministerul Fondurilor Europene, implicit cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Reprezentanții Consiliului Județean Botoșani, ai primăriilor municipiilor Dorohoi și Pașcani, ai orașelor Siret, Târgu-Frumos, Săveni, Dolhasca și Darabani și ai comunelor Dumbrăveni, Vorona, Mihai Eminescu și Hilișeu-Horia s-au întâlnit vineri la sediul CJ Botoșani unde au redactat și au semnat un document comun, prin care solicită introducerea teritoriului „Țara de Sus” în Acordul de Parteneriat al României cu Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2021-2027, astfel încât să poată atrage fonduri europene pentru dezvoltarea acestei regiuni. De asemenea, se solicită includerea asociației în negocierile cu Comisia Europeană și în acordul de Parteneriat cu aceasta, precum și asigurarea finanțării de către Guvern a Strategiei de Dezvoltare pentru ITI – „Țara de Sus”- proiect fondat de către senatorul Lucian Trufin.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments