full screen background image

Percheziții în județele Moldovei! Un distribuitor de gaze ar fi umflat artificial facturile!

Polițiștii de investigare a criminalității economice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba efectuează 87 de percheziții, în 20 de județe și municipiul București, la sediile unei societăți de distribuție de gaze. Sunt investigate posibile fapte de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Inspectoratul Județean de Poliție Alba informează că miercuri, 18 noiembrie 2020, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 87 de percheziții în județele Alba (6), Arad (1), Bacău (4), Bihor (1), Bistrița Năsăud (3), Botoșani (4), Caraș Severin (4), Cluj (7), Harghita (3), Hunedoara (5), Iași (6), Maramureș (4), Mureș (15), Neamț (4), Sălaj (2), Satu Mare (1), Sibiu (6), Suceava (3), Timiș (4), Vaslui (2) și în municipiul București (2), la sediul unei societăți comerciale care are ca și obiect principal de activitate distribuția combustibililor gazoși, prin conducte, precum și la punctele de lucru ale acesteia. „Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018 – 2019, la nivelul unuia dintre centrele de operațiuni ale societății, ar fi fost modificate fișe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale. Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societății, care ar fi fost transmis, lunar, către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuție a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4% . Prin transmiterea acestor date, societatea de distribuție a gazului ar fi indus în eroare instituția care reglementează activitatea în acest domeniu, iar acest lucru ar fi condus la stabilirea unor tarife eronate de distribuție a gazelor naturale. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, în acest moment procedural fiind începută urmărirea penală in rem.” se arată în comunicat. La percheziții participă un număr de 261 polițiști, din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și municipiul București.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza