full screen background image

Guvernul a aprobat măsurile pentru masa caldă și pentru educație în regim after school

Executivul a aprobat miercuri măsura privind distribuirea de vouchere pentru masa caldă pentru persoanele vârstnice, în valoarea de 180 lei/lună/tichet, şi a voucherelor pentru educaţie în regim de after-school, în valoare de 200 lei/lună, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, la finalul şedinţei de Guvern. Voucherele pentru masă caldă se vor repartiza în prima săptămână din luna decembrie şi se vor da retroactiv, respectiv pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie. „Toţi beneficiarii, respectiv persoanele în vârstă de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei minime sociale, aproximativ 300.000 de beneficiari, vor avea cei 720 de lei încărcaţi pe vouchere sau carduri în prima săptămână a lunii decembrie 2020”, a spus Boloş. În ceea ce priveşte voucherele pentru after-school, Marcel Boloş a menţionat că acestea au fost iniţiate şi aprobate sub formă de lege şi au în prezent, după aprobarea măsurii, o valoare de 200 de lei pe lună. Beneficiarii sunt elevi din clasele 1-4. Aproximativ 300.000 de copii ar urma să intre în acest program pilot care va fi desfăşurat în perioada următoare, după lansarea apelului. În proiectul pilot sunt incluse 150 de şcoli, stabilite prin Ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar tipurile de activităţi urmează să fie definite prin ghidul solicitantului, odată cu lansarea acestuia în dezbatere publică.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza