full screen background image

Inițiativă PSD, în procedură de urgență în Parlament: Toți profesorii din România să primească un stimulent 2.000 de lei pe lună pe perioada stării de alertă și de urgență

Inițiativa legislativă a PSD care prevede acordarea unui stimulent de risc de 2.000 de lei pe lună pentru toți profesorii din România și 1.500 de lei pentru personalul auxiliar și nedidactic a intrat astăzi, în procedură de urgență, în dezbaterea Senatului. Proiectul a primit luni aviz favorabil din partea Comisiei de muncă a Senatului, urmând să fie supusă dezbaterii și în comisia de învățământ, înainte de a intra la plen pentru a primi votul final. Inițiativa, depusă la începutul lunii septembrie, a fost semnată de cinci parlamentari PSD: Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Robert Cazanciuc, Alfred Simonis și Radu Preda. Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz. Potrivit articolului 1 al propunerii legislative: ”Cadrele didactice, precum si personalul didactic auxiliar si personalul nedidactic din mvatamantul de stat vor primi un stimulent de rise in cuantum de 2000 de lei lunar, respectiv de 1500 de lei lunar acordat pe toata durata starii de alerta si a starii de urgenta, pentru implicarea si expunerea in fata riscului raspandirii coronavirusului COVID-19”. Stimulentele ar urma să fie acordate ”pentru implicarea și expunerea în fața riscului răspândirii coronavirusului COVID-19” și nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuției asiguratorii pentru muncă. Sistemul de învățământ de stat din România contabilizează aproximativ 220.000 de cadre didactice, ceea ce însemnă că efortul bugetar pentru acordarea acestui stimulent ar fi în jur de 440 de milioane de lei pe lună. De asemenea, numărul celor care fac parte din corpul personalului didactic auxiliar și al personalului nedidactic (secretare, femei de serviciu etc) este de aproximativ 70.000 de persoane, efortul bugetar în cazul lor fiind de peste o sută de milioane de lei lunar. În total, peste jumătate de miliard de lei pe lună efortul bugetar pentru acordarea acestor stimulente de risc. Inițiativa social-democraților vine pe fondul creșterii rapide a deficitului bugetar, prognozat de Consiliul Fiscal la peste 8% din PIB în acest an. Săptămâna trecută, parlamentarii PSD din Comisiile de specialitate au votat reintroducerea în lege a majorării pensiilor cu 40% începând cu 1 septembrie, precum și creșterea salariilor profesorilor din acest an, amendând astfel ordonanța de urgență de rectificare a bugetului adoptată luna trecută de Guvernul Orban, prin care majorarea pensiilor fusese redusă la 14%, iar creșterea salariilor profesorilor fusese amânată pentru anul viitor.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments