full screen background image

Lucrările la patru dintre etajele tronsonului III de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași au fost finalizate

Lucrările la patru dintre etajele tronsonului III de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, aflat în proces de reabilitare și modernizare, au fost finalizate. „Pe acest tronson, la etajul opt va fi Gastroenterologia, la etajul șapte va fi Pediatrie Generală IV, la 6 va fi Clinica a III-a iar la 5, Clinica I. În principiu, menținem aproximativ aceeași repartiție a secțiilor și clinicilor, cu unele modificări acolo unde se impune ca urmare a adresabilității crescute. Dorim ca spitalizările de zi să se facă într-o locație separată, nu pe secțiile spitalului, să putem să respectăm atât circuitul pentru spitalizările continue dar și pentru cele de zi, să fie un circuit pentru vizitatori cu un orar bine stabilit. Au fost înființate grupuri sanitare noi, câte unul la fiecare două saloane, băi pentru persoane cu dizabilități, avem spații destinate pentru sala de mese, tratament, spații pentru lenjerie, lucruri normale și firești într-un spital de copii Pentru că avem un spațiu amenajat și dotat modern, vor fi stabilite și reguli clare pentru pacienți și aparținători, pentru că așa cum vom păstra, așa vom avea pe mai departe, altfel, într-un timp scurt vom reveni la ceea ce a fost înainte aici și e mare păcat pentru toată munca depusă și investiția făcută”, a afirmat dr. Cătălina Ionescu, directorul medical al spitalului. Spitalul de Copii din Iași dispune de 650 de paturi. Cele trei corpuri componente ale imobilului dat în folosință în anul 1970 au o suprafață utilă de 18.668,38 mp și nu au mai fost până acum reabilitate. Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași” este cel mai mare proiect din regiune finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, având o valoare totală de 121.476.128,04 lei cu TVA.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments