full screen background image

Doza de educaţie – Monstruleți ațipiți

Zilele trecute mi-a trecut pe la urechi vestea că filmul “Pe aripile vântului” a fost interzis spre difuzare de marile platforme de filme. Normal că mi s-a părut o absurditate totală vestea. Apoi am mai auzit o altă știre, conform căreia piesele de lego care reprezintă forţe de ordine, au fost și ele retrase de la vânzare. Mi s-a părut și mai stupidă decizia.

A urmat apoi vestea că celebrul film, în urma deciziei luate, a început să bată toate recordurile de vânzare pe o platformă de cumpărături. Probabil că urmează o știre conform căreia prețul unei figurine ce întruchipează un polițist s-a triplat, anticipându-se că va deveni piesă de colecție.

Mulțime de știri. Toate de senzație… Am tras aer în piept și am încercat să mă informez corect legat de cele două subiecte. Și am aflat că filmul nu a fost interzis, ci doar retras temporar, urmând să revină pe servere după ce i se vor adăuga la început avertismente care să prevină publicul asupra conotațiilor ”rasiste” din poveste. Iar figurinele nu au fost retrase de la vânzare, ci doar a fost suspendată orice promovare a lor.

Cred că fiecăruia dintre noi ne este clar că nu putem schimba sau șterge definitiv trecutul, indiferent că interzicem sau suspendăm o realitate. Dimpotrivă, amplificăm interesul pentru ea. Și, până la urmă, acest interes sporit ar putea aduce ceva bun: o analiză mai atentă asupra unei părți a trecutului și prezentului, prea puțin lăudabilă din existența noastră. Ar putea aduce… mă întreb însă dacă se întâmplă asta.

Pentru că ne-am obișnuit să ne îndreptăm interesul spre știri de senzație, false sau nu, cu grabă. Luăm știrile false de bune și le ducem mai departe. De fapt, nu ne facem timp să analizăm mai nimic. Suntem de multe ori doar portavoci ale informațiilor eronate promovate în media, lăsând în grija altora să le analizeze veridicitatea. Credem tot ce mișcă pe ecrane, preluăm și apoi sădim și în alții. Neîncredere, frustrare, ură, tot ce cauzează emoții puternice. Ne hrănim cu ele, fără să ne dăm răgazul de a le decanta nițel, de a le digera. Și-apoi, nedigerate, le dăm afară.

Graba fără timp de analiză e parte a lumii de astăzi. O lume în care dăm dreptate unui polițist care calcă pe gât un om, chiar infractor fiind, sau dăm dreptate turmei care aruncă cu pietre în forțele de ordine, spunând că e îndreptățită de un trecut pe care l-au văzut în filme. E parte a unei lumi care aclamă în gura mare toleranța și echitatea pe străzi, dar doar pentru ei, ținând pumnul încleștat în buzunar, gata să lovească.

Îmi pare tristă lumea aceasta. Cu toate astea, încerc să nu mă izolez de ea în fața unui ecran și nici căutând figurine de colecție printre jucăriile prăfuite ale lui fiu-miu. Și dacă nu pot face mai mult de atât, măcar analizez și mă abțin la a fi ecoul știrilor deformate, urâte, care hrănesc monstrulețul ce doarme în fiecare dintre noi.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza