full screen background image

Incendiu într-o gospodărie din Plopeni, pornit de la un scurtcircuit electric

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit, în această dimineaţă, cu trei autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Plopeni, orașul Salcea. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la construcțiile învecinate. Incendiul, anunţat prin 112 la ora 8:03, a fost lichidat la ora 11:21. Au ars o magazie, adăpostul de animale și șura, construcții corp comun, precum și acoperișul bucătăriei de vară, pe o suprafață totală de aproximativ 100 mp. Au mai fost afectați aproximativ 10 mp din stablatul casei. S-au degradat 400 baloți de fân, circa 10 metri cubi lemn de foc, bunuri casnice, electronice, electrocasnice și altele. În incendiu au pierit patru porcine. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat casa de locuit, cu bunurile aferente, o anexă gospodărească, trei porcine și 20 de păsări de curte.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments