full screen background image

Dăncilă: Am discutat cu preşedintele fiecare propunere de ministru în parte

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre fiecare propunere de ministru din cabinet şi speră ca în scurt timp să primească un răspuns.

“Avem nevoie de stabilitate şi continuitate în exercitarea mandatului guvernamental şi de un ritm mult mai susţinut în activitatea Executivului. Am avut astăzi o discuţie la Cotroceni cu preşedintele Iohannis legat de nominalizarea miniştrilor, dar şi de punerea în aplicare a rezultatelor referendumului de duminică. Referitor la cele 3 portofolii în care avem interimat, am discutat fiecare propunere în parte, de asemenea am discutat despre propunerea pentru funcţia de vicepremier pe parteneriate strategice, iar în scurt timp sperăm să avem un răspuns de la preşedinte. În următoarea perioadă vom avea o discuţie în forurile statuare ale PSD, vom avea o discuţie cu partenerii noştri de la ALDE, în urma căreia vom lua o decizie care sa reflecte voinţa cetăţenilor exprimată la referendum. După părerea mea, soluţia o reprezintă o modificare legislativă dezbătută şi adoptată în Parlament”, a spus Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul Viorica Dăncilă a avut o întâlnire, joi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul discuţiilor despre remanierea guvernamentală, precizează surse oficiale. AGERPRES

comments

comments