full screen background image

Manifestări organizate la Fălticeni de Ziua Copilului

Copiii sunt invitați să participe sâmbătă, 1 iunie 2019 – Ziua Copilului, la manifestările care vor fi organizate de Primăria Municipiului Fălticeni.

Startul distracției va fi dat, la ora 10, pe esplanada Primăriei Fălticeni.

Voluntarii Grupului Local de Tineret “Aripi în Europa” vor angrena copiii în jocuri ale copilăriei, în cadrul activității “1,2,3 Fuga după ei!”.

Evenimentul sportiv al zilei va fi turneul de tenis de câmp “Cupa 1 Iunie”, organizat de Primăria Fălticeni în colaborare cu secția de tenis a ACS “Nada Florilor” Fălticeni, de la ora 9, în Sala de sport “Gabriel Udișteanu” și pe terenul din zgură din vecinătatea sălii de sport.

Cel mai așteptat eveniment al zilei de 1 iunie, atât pentru cei mici dar în egală măsură și pentru părinți și bunici, va fi vernisajul expoziției de jucării “Amintiri din copilărie”, la ora 13.00, în Sala “Pictor Aurel Băeșu”.

Primăria Fălticeni organizează această expoziție în colaborare cu Muzeul de Artă “Ion Irimescu” și Asociația Muzeul Jucăriilor.

Vor fi expuse, până pe data 15 iunie, jucării fabricate în România şi în alte ţări între anii 1930-1980.

Secțiunea artistică a zilei de 1 Iunie va fi organizată la Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birlic” (Casa de Cutură) și în incinta Bazei de agrement “Nada Florilor”, la ponton.

De la ora 11, pe scena Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”, se va desfășura cea de-a patra ediție a spectacolului “Ai și tu talent!”, cu participarea formațiilor artistice de la Clubul Copiilor Fălticeni și școlile gimnaziale din Municipiul Fălticeni.

De la ora 15, spectacole artistice se vor desfășura și pe pontonul amenajat la iaz, în incinta Bazei de agrement “Nada Florilor”.

Petrecerea se va încheia tot la ponton, cu o discotecă în aer liber, pentru tineret, de la ora 21.30.

Dacă condițiile meteo nu vor fi prielnice, spectacolul de la ora 15 și programul de discotecă vor fi organizate la Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”.

Copiii care vor participa la aceste activități vor primi, din partea Primăriei Fălticeni, premii, diplome și pachete cu dulciuri.

comments

comments