full screen background image

Campionatul Balcanic de Alergare Montană, sâmbătă, la Câmpulung

Sâmbătă, 18 mai, la Câmpulung Moldovenesc, va avea loc o importantă competiție sportivă – Campionatul Balcanic de Alergare Montană, ediția a XI-a.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 17 mai, începând cu ora 16:00, pe Stadionul Municipal “Rarăul”.

Sportivi din șapte țări (Turcia, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Israel, Ucraina şi România) vor lua startul, de la ora 10:30, de pe platoul central al municipiului, linia de finiş fiind trasată în zona staţiei Salvamont.

Din lotul de sportivi care va reprezenta ţara noastră la acest concurs fac parte, printre alţii, atleţii Mihaela Bodnariu şi Marius Sorin Turcu, de la CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, Angela Olenici, de la LPS Suceava, Andrei Ihnatiuc, de la CSS Rădăuţi, şi dublul campion european Gabriel Bularda, dornean la origine, care este legitimat în prezent la Ştiinţa Bucureşti.

Şeful delegaţiei României este tot un sucevean, Silviu Casandra.

Întrecerea de la Câmpulung Moldovenesc reprezintă principalul criteriu de selecţie pentru Campionatul European de Alergare Montană, care se va desfăşura în Elveţia, pe 7 iulie.

comments

comments