full screen background image

150 de participanţi la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri “Voci de Îngeri”

În perioada 13-14 aprilie, la Teatrul “Matei Vișniec” Suceava de va desfăşura cea de-a II-a ediţie a Festivalul Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri “Voci de Îngeri”.

Festivalul este un concurs de interpretare care are ca scop promovarea creației și artei interpretative, descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor talentați în interpretarea muzicii ușoare (pop) specifice vârstei, dezvoltarea spiritului de competiție și corectitudine între copii și tineri de vârste apropiate, dorindu-se a fi și prilej de bucurie, întâlnire, cunoaştere şi prietenie între participanţi.

Organizatorii, Primăria și Consiliul Local Suceava, împreună cu Asociația Culturală Romantic ART, își doresc ca acest festival să devină unul dintre cele mai importante și de tradiție festivaluri de muzică ușoară pentru copiii și tinerii din România.

Concursul se adresează copiilor și tinerilor din palatele și cluburile copiilor, grădinițe, școli, licee, asociații culturale și școli private din ţară și din țările vecine.

Juriul festivalului-concurs este compus din nume prestigioase din domeniul muzicii ușoare și a culturii românești (compozitori, artiști interpreți, profesori, oameni de radio): Mihai Alexandru, Luminița Anghel, Aurelian Temișan, Tudor Turcu, Claudiu Bulete, Marcel Iorga, Mihaela Gârlea, Florin Fodor. Aceștia vin la Suceava pentru a juriza 150 de copii și tineri talentați cu vârste cuprinse între 4-25 ani, concurenți din peste 40 de cluburi și școli de muzică din țară și din Republica Moldova.

Criteriile de jurizare vor fi în funcție de: timbru, amplitudine, emisie vocală, dicție, intonație, perzență scenică, interperetare artistică, elemente de originalitate, stil interpretativ, expresivitate, costumație, coregrafie.

Marele Trofeu „Voci de Îngeri” va fi acordat unui singur concurent care a obținut punctajul cel mai mare din concurs indiferent de categoria de vârstă. Grand Prix-ul Festivalului, în valoare de 2 000 de lei, va fi oferit de Compania Fly Music Romania.

Concursul se va desfăşura sâmbătă, 13 aprilie, între orele 9.00-21.00. A doua zi, duminică, 14 aprilie, va avea loc spectacolul de gală cu invitații festivalului și festivitatea de premiere, între orele 12-14.30.

Proiectul este realizat în asociere cu Municipiul Suceava şi Consiliul Local Suceava și în parteneriat cu Teatrul Municipal “Matei Vișniec” și Compania Fly Music România, care va acorda și marele premiu.

Spectacolul din Gala de Premiere va fi unul de excepție. Vor evolua în concert: Luminița Anghel, Aurelian Temișan, Tudor Turcu alături de cunoscuta trupă suceveană „Artis Band”. Printre invitații festivalului se mai numără: câștigătoarea primei ediții a concursului, Daria Pintilie din Piatra Neamț, Luca Gabriel Morar, elev al Colegiului De Artă Ciprian Porumbescu – Suceava și talentații dansatorii suceveni de la Bucovina Dance Studio.

Prezentarea Festivalului ”Voci de Îngeri”, pe parcursul a celor două zile, va fi realizată de artista suceveană Lena Marianciuc.

Intrarea este liberă.

“Primăria Municipiului Suceava și Compania organizatoare Romantic ART garantează 2 zile de spectacol inedit publicului sucevean, cu tineri și copii talentați și un concert de excepție în ziua de Gală cu invitați speciali”, transmite Mihaela Gabriela Morar, președinte Asociația Culturală Romantic ART.

comments

comments