full screen background image

Măsuri speciale în judeţ, pentru perioada Sărbătorilor Pascale

Colegiul Prefectural Suceava, întrunit în şedinţa ordinară din data de 21 martie, a aprobat măsurile în domeniul siguranței alimentare și în domeniul ordinii publice și siguranței populației în perioada Sărbătorilor Pascale.

Astfel, în perioada 1 aprilie – 1 mai, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava, precum și secțiile de Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc vor informa Instituția Prefectului cu privire la deficiențele constatate pe linia verificărilor efectuate în domeniul siguranței alimentare și a ordinii publice, precum și măsurile luate pentru remedierea acestora. S-a avut în vedere că sărbătorile pascale, prin specificul lor, necesită o atenţie specială acordată de autorităţile cu atribuţii în asigurarea liniştii publice şi a siguranţei produselor alimentare comercializate în această perioadă.

S-au mai avut în vedere specificul turistic al județului, și faptul că vor fi organizate manifestări religioase în toate lăcașele de cult, iar în acest sens, structurile de poliție din cadrul IPJ Suceava, împreună cu celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţiuni în domeniu vor fi angrenate în misiuni pentru asigurarea climatului de siguranţă pe întreg teritoriul judeţului.

comments

comments