full screen background image

România găzduieşte prima ediţie a Forumului European al Roboticii

Peste 600 de expozanţi vor fi prezenţi la Bucureşti, în perioada 20 – 22 martie, în cadrul primei ediţii a Forumului European al Roboticii (European Robotics Forum), eveniment în cadrul căruia România va fi reprezentată, printre altele, de prima companie autohtonă de roboţi umanoizi şi de servicii.

Forumul European al Roboticii aduce în premieră pentru firmele de robotică din Europa ultimele rezultate ale cercetărilor în cadrul proiectelor de robotică. Practic, acesta este locul în care companiile prezintă noutăţi puse la cale de-a lungul anului şi pe care le promovează pentru a identifica noi parteneri şi pieţe de desfacere.

“Ceea ce aduce nou pentru România, anume că este un tip de eveniment unic până acum, în format Forum, 50 de ateliere de discuţii timp de 3 zile, şi o expoziţie cu roboţi. Acest eveniment se organizează în fiecare an, în urma unei competiţii, în altă ţară, şi anul acesta este prima dată când vine la noi, dar şi în Europa de Est”, susţin organizatorii evenimentului, pentru AGERPRES.

În total, la European Robotics Forum vor participa peste 600 de expozanţi din toate ţările Europei, dar şi din Asia şi Statele Unite ale Americii. Printre expozanţi se vor afla universităţi prestigioase din Europa, marile firme de braţe robotice, start-up-uri de roboţi etc.

România este prezentă cu câteva firme expozante în cadrul acestui eveniment, respectiv: Bucharest Robots – prima firmă de roboţi umanoizi şi de servicii din România, Comau, Elektrobit, Hyperpragma şi INCAS – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială.

Pe lista atracţiilor ediţiei din acest an a forumului se află: PAL Robotics – robotul biped, înalt cât un om, şi care vorbeşte nouă limbi, Lux.ai – roboţi folosiţi pentru copiii cu autism, Bucharest Robots, sisteme de mâini inteligente – Schunk, Shadow şi QB Robotics, roboţi modulari, care pot simula mâini, picioare sau animale cu mai multe membre (Hebi Robotics), roboţi pentru depozite logistice, ca Amazon şi Robotnik, tehnologii pentru maşini autonome, roboţi pentru fabricile viitorului, majoritatea lucrând alături de oameni (Universal Robots, ABB, KUKA şi Rolls-Royce.

Conform ultimelor rapoarte privind industria mondială a roboticii, piaţa roboţilor umanoizi va creşte de la 320,3 milioane de dolari, cât este în prezent, la 3,9 miliarde, până în 2023.

Majorarea accentuată se va datora, pe de o parte, dezvoltării constante a capabilităţii roboţilor, precum şi preţurilor din ce în ce mai accesibile ale acestora, dar şi datorită schimbărilor ce vor avea loc în societate.

Studiile previzionează, totodată, o creştere a numărului de roboţi umanoizi folosiţi în Educaţie, dar şi în industria de retail şi cea a ospitalităţii, cea din urmă cu scopul de a personaliza cât mai mult experienţa clientului. De asemenea, industria medicală şi cea a logisticii vor integra tot mai multe capabilităţi ale Inteligenţei Artificiale (AI) în aceşti roboţi pentru a răspunde nevoilor din aceste domenii.

În acest moment, în România există câteva companii integratoare de roboţi industriali şi una singura dedicată roboţilor umanoizi de servicii. “România, din păcate, încă nu este parte a acestei industrii şi de aceea am şi participat la competiţia prin care am câştigat organizarea evenimentului aici: pentru a atrage atenţia asupra unui domeniu în plină dezvoltare în care ţara noastră poate deveni un jucător important”, precizează organizatorii.

În cadrul celor trei trei zile de European Robotics Forum 2019 de la Bucureşti vor fi prezenţi şi oficiali de top din România şi din străinătate, precum Lucilla Sioli – directorul pentru ‘Inteligenţă Artificială şi Industrie Digitală’ de la DG Connect, respectiv Peter Dröll – director pentru Tehnologii Industriale, DG Cercetare şi Inovare. AGERPRES

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza