full screen background image

Cătuşe necesare pentru potolirea unui sucevean prins conducând băut, deşi avea permisul suspendat

Sub deviza “Toleranță zero față de infracțiunile la regimul rutier”, aproape zilnic șoferi care pun în pericol siguranța traficului ajung în arestul poliției urmăre a măsurilor preventive privative de libertate dispuse de polițiști.

Conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului și alte fapte asociate, sunt câteva infracțiuni care au dus la reținerea și încarcerarea a peste 25 de șoferi.

Și în cursul zilei de joi, polițiștii suceveni au dispus reținerea unui alt șofer care, fiind băut a condus pe drumurile publice având permisul suspendat și a încercat să se sustragă unui control, dar și prelevării de probe biologice.

Pe 14 martie, la ora 00.51, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava au oprit pentru control, pe strada Bujorilor din Suceava, autoturismul condus de un bărbat, de 48 de ani, din localitate.

După oprire, conducătorul auto a sărit pe bancheta din spate, iar pasagerul aflat pe locul din dreapta faţă a sărit pe locul din stânga faţă.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, era recalcitrant şi a refuzat să dea relaţii cu privire la identitatea sa, a fost încătușat și condus la sediul Poliţiei Municipiului Suceava unde a refuzat să sufle în aparatul etilotest.

Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava unde, în prezenţa personalului medical, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a poliției, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat, pentru încălcarea prev. art. 335 alin. 2 Cod penal.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”.

În cursul zilei de joi, au fost continuate cercetările în cadrul dosarului penal și a fost administrat material probator, dipunându-se reținerea pentru 24 de ore a bărbatului și introducerea în arestul IPJ Suceava.

“Nu vă riscați viața, libertatea și viitorul! Respectați legea!”, transmit poliţiştii suceveni.

comments

comments