Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni specifice desfăşurate în zona de competentă, 38.720 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 448.000 de lei.
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au declanșat, sâmbătă, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 20.00, aceştia au observat, pe raza localității de frontieră Falcău, mai multe persoane care transportau de la linia de frontieră către interiorul țării colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce. Nici de această dată cei în cauză nu s-au supus, fapt pentru care au fost executate șase focuri de avertisment în plan vertical.
În acel moment bărbații au abandonat coletele și s-au retras spre teritoriul statului vecin.
La fața locului a fost solicitată o echipă de intervenție care a procedat la cercetarea terenului concomitent cu supravegherea zonei.
În urma cercetării zonei au fost descoperite mai multe colete cu țigări care au fost duse la sediul poliției de frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 35.160 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 412.000 de lei.
În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
***
În acceaşi zi, în P.T.F. Vicşani-feroviar, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra trenului de călători internațional, aflat pe sensul de intrare în România.
Astfel, a fost descoperită, în cutia laterală a sistemului de răcire, cantitatea de 560 de pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că ţigările aparţin unui cetăţean român, P.C., de 52 de ani.
Ţigările, în valoare de 830 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
***
Tot sâmbătă, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei a descoperit, în apropierea frontierei de stat, două colete cu țigări.
Acestea au fost duse la sediul sectorului unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 35.100 de lei.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează verificări în vederea identificării persoanelor implicate.