full screen background image

Sindicaliştii din poliţie şi penitenciare şi rezerviştii militari continuă vineri protestele în faţa Parlamentului

Sindicaliştii din poliţie şi penitenciare, precum şi rezerviştii militari, continuă vineri protestele în faţa Parlamentului pentru salarii echitabile, condiţii de lucru mai bune şi oprirea discriminării pensionarilor militari.

Peste 100 de sindicalişti au protestat şi joi în faţa Ministerului de Interne.

La manifestaţie au participat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), ai Forumului Structurilor Asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).

Sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că salariile personalului din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost îngheţate prin ordonanţe de urgenţă, care au suspendat în mod repetat aplicarea Legii-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice (Legea 153/2017) şi care au dezechilibrat cadrul unitar al salarizării în sectorul public prin discriminarea acestui domeniu de activitate.

În timpul protestului, manifestanţii au cerut, în repetate rânduri, demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. AGERPRES

comments

comments