full screen background image

Cod galben de viscol şi ninsori în şapte judeţe, până miercuri dimineaţă; informare de precipitaţii mixte, în rest

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de viscol şi ninsori, care va intra în vigoare în această după-amiază în şapte judeţe, şi o informare de precipitaţii mixte pentru restul ţării, valabile până miercuri dimineaţă.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 22 ianuarie, ora 16:00 – 23 ianuarie, ora 10:00, va fi Cod galben de vreme rea în Munţii Banatului şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali, unde va ninge viscolit, iar vântul va avea intensificări în special la altitudinile mari, cu rafale de peste 80 – 90 km/h, zăpada fiind spulberată şi troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea semnificativ.

În judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi în cea mai mare parte a judeţelor Argeş şi Caraş-Severin, precum şi în zone din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, va ninge local însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Totodată, în intervalul 22 ianuarie, ora 11:00 – 23 ianuarie, ora 10:00, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat toate regiunile şi pe arii restrânse vor fi moderate cantitativ. Acestea vor fi sub formă de ninsoare şi local se va depune strat nou de zăpadă, iar în vestul ţării, trecător, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie.

În regiunile sud-estice şi în extremitatea de sud se vor semnala mai ales ploi şi se va forma polei.

ANM precizează că, până spre sfârşitul săptămânii, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, mai însemnate cantitativ în jumătatea de sud. AGERPRES

comments

comments