full screen background image

Activități dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Biblioteca Universității „Stefan cel Mare” din Suceava, împreună cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, organizează, în ziua de 15 ianuarie 2019, o serie de activități dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.

Programul începe cu o depunere de jerbe de flori la bustul poetului de lângă Teatrul „Matei Vișniec”.

În Corpul A, la Sala de lectură „Mihail Iordache”, și în Corpul E, sala E 004, vor fi organizate expoziții de carte dedicate operei lui Mihai Eminescu.

Conf. univ. dr. Daniela Petroșel va susține o scurtă prelegere, intitulată “Eminescu și lumea cărții”, care va fi urmată de un recital de poezie, “Eminescu in limbile lumii”.

Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia va susține un moment liric dedicat Domnului Eminescu.

Toate activitățile menționate se vor desfășura în Sala de lectură „Mihail Iordache”, Corp A, conform afișului.

La bustul marelui poet vor depune coroane de flori şi reprezentanţii Societăţii Scriitorilor Bucovineni.

“În data de 15 ianuarie 2019, de Ziua Națională a Culturii și Ziua lui Eminescu, momentul festiv pentru depunerea coroanelor de flori la bustul poetului național Mihai Eminescu din vecinătatea Teatrului Municipal Matei Vișniec Suceava va avea loc la ora 10:00 dimineața”, a precizat Carmen Veronica Steiciuc, Președinte Societatea Scriitorilor Bucovineni.

comments

comments