Peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi sunt pregătiţi să intervină în judeţele vizate de avertizările meteorologilor, a anunţat, vineri comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Vor fi convocate Comitetele pentru Situaţii de Urgenţă în judeţele cu cod portocaliu şi se iau măsuri speciale pentru gravide şi pacienţii cu dializă.
”Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a cerut prefecţilor şi structurilor din judeţele vizate de atenţionările meteo să se asigure că sunt pregătite să intervină în orice moment în sprijinul populaţiei. Prefecţii din judeţele unde sunt anunţate ninsori puternice sau viscol vor fi în contact permanent cu conducerea ministerului pentru a comunica evoluţia situaţiei din teren, astfel încât să poată fi acordat sprijin suplimentar imediat ce va fi nevoie”, a anunţat, vineri, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.
În judeţele aflate sub incidenţa codului portocaliu, se vor convoca Comitetele judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi se va asigura permanenţa, inclusiv la nivelul primăriilor, pe toată durata manifestării fenomenelor meteo severe.
”O atenţie deosebită va fi acordată persoanelor care necesită îngrijire medicală permanentă, precum femeile însărcinate şi pacienţii care au nevoie de dializă. În funcţie de nevoile medicale concrete, aceste persoane pot fi internate preventiv în unităţi medicale pentru a evita transferul pe timp de ninsoare puternică sau viscol”, a mai spus Dajbog.
Aceasta a precizat că, pentru intervenţiile din perioada următoare, sunt pregătiţi peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi.
Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă au mobilizat peste 3.500 de pompieri, cu aproximativ 3.000 de mijloace tehnice specifice, precum şenilate, autofreze şi autospeciale care pot interveni în zone greu accesibile.
În funcţie de intensitatea fenomenelor meteorologice, vor fi activate grupele operative la nivelul unităţilor ISU şi vor fi suplimentate efectivele de intervenţie cu personalul aflat în turele libere.
De asemenea, 1.800 poliţiştii rutieri sunt pregătiţi să ofere sprijin conducătorilor auto în cazul în care, din cauza ninsorii şi a viscolului, pe unele drumuri se vor înregistra probleme.
”Prioritatea noastră este să intervenim în cel mai scurt timp pentru degajarea drumurilor şi pentru scoaterea din zona de risc a persoanelor rămase înzăpezite. Dacă va fi necesar, pentru a nu pune în pericol siguranţa oamenilor şi pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină pentru degajarea drumurilor, preventiv, se va restricţiona circulaţia rutieră sau chiar vor fi închise anumite sectoare de drum”, a afirmat Dajbog.
Aceasta a făcut apel către conducătorii auto să se intereseze din timp cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şi să nu plece la drum dacă nu au autoturismul echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.
În plus, pentru ajutorarea persoanelor aflate în zonele în care se manifestă vremea severă, sunt pregătite să intervină şi echipajele de jandarmi. Peste 250 de jandarmi montani pot veni în sprijinul celor care în acest sfârşit de săptămână se vor afla în staţiunile turistice de la munte.
Meteorologii anunţă că, începând de vineri seară şi până duminică seară, precipitaţiile se vor extinde în cea mai mare parte a ţării, fiind aşteptate ninsori, lapoviţă, ploi şi polei. De vineri noapte, va intra în vigoare un Cod galben de ninsori abundente şi intensificări ale vântului în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi sudul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali. Occidentali şi de Curbură. De asemenea, de sâmbătă dimineaţă judeţele Timiş şi Caraş-Severin şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova se vor afla sub Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol.