full screen background image

“Caravana Meseriilor” pentru elevii suceveni, la Colegiul Tehnic “Petru Mușat” din Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că, la Suceava, va fi organizată, în data de 20 septembrie, începând cu ora 09.00, “Caravana Meseriilor”.

Evenimentul este organizat împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Camera de Comerț și Industrie Suceava si Primăria Suceava, şi va fi găzduit de Colegiul Tehnic “Petru Mușat” din Suceava.

“Caravana Meseriilor” are ca scop informarea elevilor de clasa a VIII-a și a părinților acestora în legătură cu posibilitatea înscrierii în clasele de învățământ dual și profesional și prezentarea avantajelor parcurgerii acestui traseu profesional.

“Evenimentul cuprinde o amplă expoziție, dezbateri și lectorat cu părinți.

În cadrul expoziției, se vor prezenta laboratoare și ateliere, precum și standuri cu materiale de prezentare și promovare a învățământului dual. Foarte important, la eveniment vor participa firme, reprezentanți ai mediului economic din județ și din zonă care caută, pe termen mediu și lung, personal calificat în diverse domenii, și care să ofere cadrul în care tinerii, absolvenți a 8 clase, se pot dezvolta profesional.

Va avea loc și o dezbatere pe tema învățământului în sistem dual la care vor participa specialiști și reprezentanți ai Consiliului județean Suceava, Primăriei Suceava, Inspectoratului Școlar Județean Suceava, ai mediului economic din zonă, copii și părinți”, a precizat Gheorghe Flutur.

Copiii prezenți la eveniment vor putea să participe la demonstrații practice, sa urmărească aplicații multimedia.

Ei vor veni în contact cu elemente și echipamente specifice unor meserii de viitor, Caravana prezentând, printre altele, un robot simplu de programat, un simulator de sudură de ultima generație care funcționează pe baza de realitate augmentată, stand multimedia de experimentare în electrotehnică, stand montaj mecanic.

“Organizăm la Suceava un eveniment, Caravana meseriilor, acțiune care vine în completarea inițiativelor avute în ultimii doi ani privind promovarea învățământului in sistem dual.

La evenimentele din cadrul Târgului ExpoReal, la întâlnirile avute la Munchen, Augsburg, București și Suceava cu partenerii noștri din Regiunea Schwaben și cu reprezentanții mediului economic bavarez, ai Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, una dintre temele discutate a fost problema forței de muncă, și, în acest context, s-a discutat despre învățământul în sistem dual ca o soluție în pregătirea și asigurarea forței de muncă.

Consider că acțiuni de acest tip, precum Caravana meseriilor pot avea o contribuție importantă în orientarea profesională a tinerilor. Acest tip de acțiuni vin și în sprijinul mediului economic care se confruntă tot mai acut cu problema lipsei forței de muncă”, a mai spus Flutur.

comments

comments