A trecut deja o săptămână de la “Simfoniile de Toamnă” ce au reușit să adune în centrul Sucevei, pentru a șaptea oară, mulțime numeroasă de privitori. Aud că au fost prezenți vreo 7.000, unii instalați comod pe scaune, alții la terasele de prin împrejurimi, și mulți fascinați de spectacol, chiar și în picioare. Desăvârșită prestația artiştilor Operei Naţionale Române din Iaşi! Indiferent de cât de vastă sau nu ar fi fost cultura muzicală sau cât de mult ai fi reușit să-ți rafinezi gustul pentru frumos, nu cred că a fost vreun spectator care să fi plecat nemulțumit de ce a văzut pe scenă.
Încântată de-a dreptul am fost și eu. De toate cele văzute pe scenă, dar doar de câteva din cele văzute printre spectatori… Mi-a plăcut foarte mult faptul că am văzut mulți părinți însoțiți de copii. Căci gustul pentru frumos se educă din copilăria mică, influențat de ceea ce părinții aleg să privească sau să asculte. Doar că, pentru a potoli nerăbdarea micilor spectatori, unii părinții le-au pus în poală telefoanele pornite pe jocuri în care personajele erau chiar mai săltărețe decât cele de pe scenă. Drept urmare, pot să fac prinsoare că, dacă i-ai fi intrebat la sfârșitul spectacolului ce s-a-ntâmplat de-a lungul serii, cei mici ți-ar fi vorbit doar despre explozia multicoloră a artificiilor.
Mi-a plăcut și faptul că i-am văzuți pe mulți, emoționați și pătrunși de de melodiile poate mai mult sau mai puțin cunoscute, înclinându-și capetele în același ritm. Însă întoarcerea capului unora în direcția opusă urnelor ce încercau să adune ceva bani pentru cazuri caritabile, nu mi-a plăcut. Oricât de mică ar fi fost suma donată, tot ar fi fost mai mult decât nimic.
Mi-a plăcut că am văzut adunate în inima Sucevei cupluri sau grupuri de prieteni cărora le străluceau privirile la vederea costumele artiștilor de pe scenă cu o prestație impecabilă. Dar nu mi-au plăcut discuțiile purtate de vecinii mei de pe scaunele din spate, în timp ce vioara tânguia pe scenă “Balada” lui Ciprian Poriumbescu. Discuții despre cât de neinspirat s-a îmbrăcat colega de serviciu la concert, de parcă s-ar crede și ea solistă a Operei Române.
Despre vecinii din dreapta mea… mi-e greu să povestesc părțile plăcute, pentru că e dificil să le găsesc. Pot doar să le caut o tentativă de scuză în privința faptului că s-au apucat de mâncat în timpul concertului…. or fi venit direct de la serviciu și și-au dat seama prea târziu că hrana spirituală nu o poate înlocui pe cea cerută de stomac. Alegerea însă mi s-a părut mai mult decât neinspirată… “Corul sclavilor” al lui Giuseppe Verdi nu a reușit să acopere foșnetul pungii ce se dorea deschisă discret, drept urmare prelung. Refrenul însă a adus cu el momentul victoriei deschiderii pungii și, chiar dacă vi se pare doar o glumă, e pură realitate. Doamna și domnul au început să spargă semințe, nederanjați de privirea mea, ce nu a reușit poate să fie suficient de sugestivă.
Concluzie: regal al “Simfoniilor Toamnei” în fiecare septembrie la Suceava, pentru oameni dornici de frumos, dar cu apucături în curs de înfrumusețare…
