Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis mai multe avertizări de călătorie, informând că autorităţile din Spania, Portugalia şi Croaţia au emis avertizări cod roşu şi cod portocaliu de caniculă, în timp ce în unele regiuni din Grecia există un risc ridicat de incendii. În Portugalia, ca urmare a prognozării caniculei extreme şi a riscului mare de incendii forestiere, Guvernul a declarat, preventiv, stare de alertă până în 6 august, informează News.ro.
Conform MAE, Secretariatul General de Protecţie Civilă din Grecia avertizează că există un risc ridicat de incendii pentru insulele din nordul Mării Egee (Lesvos, Chios, Samos, Ikaria), Grecia Centrală (inclusiv insulele Evia, Skyros) şi peninsula Attica.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 şi +302106728875, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Românii care se confruntă cu o situaţie de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranziterază sau doresc să călătorească în Spania că Agenţia Meteorologică de Stat – AEMET a emis o avertizare de temperaturi ridicate pentru perioada 2 – 4 august, respectiv, cod roşu în Comunitatea Autonomă Extremadura şi cod portocaliu în Comunitatea Autonomă Andaluzia, provinciile Sevilla, Córdoba, Jaén şi Huelva.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al oficiului consular al României la Sevilla: + 648212169. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/ES-Spania.html, http://sevilla.mae.ro/contact, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Şi în Croaţia, prognozele meteorologice pentru perioada 2-6 august indică o creştere semnificativă a temperaturilor, fapt ce a determinat emiterea unui cod roşu de caniculă pentru regiunile Knin, Rijeka, Split, Dubrovnik. A fost emis şi un cod portocaliu pentru regiunea Zagreb.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că există posibilitatea creşterii timpilor de aşteptare la punctele de trecere a frontierei, precum şi la punctele de taxare pentru circulaţia pe autostradă. Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet ale Automobil Clubului Croat – http://www.hak.hr/en, Serviciului Croat de Meteorologie şi Hidrologie – http://meteo.hr/index_en.php, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate – http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate – http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Croaţia: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii României la Zagreb: +38598414341. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs) care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Totodată, în Portugalia, Institutul Mării şi Atmosferei (IPMA) a extins avertizarea de cod roşu de caniculă până în 5 august, pentru Braganca, Evora, Guarda, Vila Real, Santarém, Beja, Castelo Branco, Portalegre, Braga şi a instituit un cod roşu pentru Lisabona şi Setúbal. Celelalte districte se află sub avertisment de cod portocaliu.
Ca urmare a prognozării caniculei extreme şi a riscului mare de incendii forestiere, Guvernul a declarat, preventiv, stare de alertă pentru intervalul 2-6 august.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Portugheză: +351.213.968.812, +351.213.979.982, +351.213.966.463, +351.213.960.866, apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Lisabona: +351927411628. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://lisabona.mae.ro, www.mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în Republica Portugheză, www.facebook.com/Ambasada_Lisabona şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.