full screen background image

Un sucevean care conducea cu alcoolemie de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat s-a izbit cu maşina de un gard

Luni, la orele 14.46, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Fântâna Albă din localitate, a avut loc un accident soldat cu pagube materiale.

La faţa locului s-a stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada respectivă, un bărbat, de 53 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în gardul unui imobil din zonă.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments